Două străzi şi drumul Aiud – Ciumbrud, asfaltate
La Aiud s-au încheiat lucrările de investiţii în infrastructura rutieră programate pentru acest an, valoarea totală a lucrărilor finanţate integral de la bugetul local fiind de 965.000 de lei, a declarat Ada Rus, purtătorul de cuvânt al municipalităţii aiudene. A fost asfaltat drumul către localitatea Ciumbrud, pe o suprafaţă de peste 6000 mp (circa 1,1 km), iar străzile Stadionului şi Morii, în zona Penitenciarului, pe unde se desfăşoară traficul greu, au fost modernizate tot pe o suprafaţă de peste 6000 mp (aproximativ 800 de metri), în sensul că benzile de mers au fost lărgite, trotuarele reparate, bordurile deteriorate au fost înlocuite, iar condiţiile de circulaţie din zonă au fost optimizate. Totodată, au fost executate plombări pe o suprafaţă de peste 9000 mp şi au fost reabilitate trotuare, alei de acces şi parcări pe o suprafaţă de peste 3000 mp în toate zonele din Aiud care puneau probleme din punctul de vedere al circulaţiei rutiere şi pietonale.
Investiţiile programate în anul 2011 de către autorităţile locale din Aiud privind reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere au ţinut cont de proiectul privind extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Alba, finanţat din Fondul de Coeziune prin POS Mediu. În cadrul acestui proiect, în Aiud vor fi executate lucrări de extindere a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare, în valoare de peste 15 milioane de euro, fiind totodată prevăzută şi modernizarea staţiei de epurare. În acest context, primarul Horaţiu Josan a prevăzut în bugetul pe acest an sumele necesare reabilitării şi modernizării infrastructurii de drumuri, astfel încât acestea să poată fi circulate în cele mai bune condiţii, luând însă în calcul lucrările la reţelele de apă şi canalizare care vor începe în 2012. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]