Politică Administrație

Două profesii noi vor fi foarte căutate în următorii ani în România. 1680 de instituții publice vor angaja astfel de specialiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Președintele Klaus Iohannis este lăudat în prestigioasa revistă FORTUNE pentru angajamentul luat în fața ONU Femei (UN Women – Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și întărirea rolului Femeilor), în cadrul campaniei HeForShe (ElPentruEa) inițiată și derulată de cea mai importantă organizație internațională din lume.

Petrecerea Divorțaților

 

egalitate de genCampania vizează înrolarea a cât mai mulți oameni puternici – președinți de state, CEO de companii multinaționale, lideri universitari etc – în demersurile constante pe care UN Women le face pentru luarea unor măsuri concrete în promovarea egalității de gen și pentru întărirea rolului femeilor la toate nivelurile societății.

 

Printre anagajamentele șefilor de stat, planul anunțat de Președintele României Klaus Werner Iohannis este considerat de reprezentanții UN Women deosebit de notabil. Potrivit revistei FORTUNE, Iohannis susține că în acest an, în România vor fi create două noi profesii: Expert în egalitatea de gen și Tehnician în egalitatea de gen.

 

Klaus IohannisConform decalarațiilor președintelui, rolul acestor noi profesii este de a susține punerea în aplicare a strategiilor de realizare a egalității de gen și reducerea fenomenului de violență domestică, două capitole la care țara noastră se află în urma țărilor dezvoltate.

Iohannis promite că statul român va finaliza formarea necesară pentru crearea și ocuparea acestor locuri de muncă în acest an, și că până în 2020, nu mai puțin de 1680 de instituții publice vor angaja un „expert” sau „tehnician” în egalitatea de gen.

sursa & foto: fortune.com & cont facebook presedinte Klaus Iohannis

Bogdan Presecan


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult