Societate

Două eleve de la Şcoala Stremţ au obţinut nota 10.00

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Unităţile de învăţământ din judeţ au afişat rezultatele evaluării naţionale susţinută de absolvenţii de gimnaziu, reacţia lor fiind diferită, în funcţie de nota obţinută. Cei care au primit note care să le permită apoi înscrierea la liceul dorit au sărit în sus de bucurie, iar elevii care au înregistrat un eşec au plecat cu capul în pământ. Elevii fericiţi ş-au anunţat imediat părinţii, prietenii şi cunoscuţii prin telefon despre succesul repurtat, iar colegii, despre notele pe care le-au obţinut aceştia.
În judeţul Alba, peste 3.700 de elevi au dat probele la limba română şi matematică, iar sub 100, şi la limba maternă. Potrivit inspectorului şcolar Dan Cherecheş, un singur elev din Câmpeni a fost eliminat, două eleve de la Şcoala Stremţ au obţinut nota 10.00 la ambele probe, iar 730 de elevi au medii sub 5.00.
Conform metodologiei de admitere în învăţământul liceal de stat, absolvenţii şi părinţii acestora vor completa fişele de opţiuni, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, în perioada 29 iunie – 5 iulie, iar prima etapă de repartizare computerizată va avea loc în 12 iulie, rezultatele urmând să fie afişate în 13 iulie.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă

Ioana Oprean

Publicat

în

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă Pe 15 noiembrie 2026 se împlinesc 39 de ani de la una dintre cele mai importante revolte anticomuniste din România ultimului deceniu al regimului Ceaușescu. Într-o duminică în care românii erau chemați la urne pentru […]

Citește mai mult

Societate

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului Luna noiembrie schimbă nu doar peisajul, ci și obiceiurile alimentare ale românilor. Odată cu instalarea frigului, coșul de cumpărături se îndreaptă tot mai mult către legume consistente, fructe de sezon, conserve și produse care pot asigura o alimentație echilibrată pe parcursul iernii. Varza, […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia.  Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]

Citește mai mult