Ştirea zilei

Dosarul de evaziune „mafia lemnului” din Alba: două arestari preventive şi alte opt persoane sub control judiciar

Ioana Oprean

Publicat

în

În urma percheziţiilor efectuate ieri, 3 decembrie a.c. de către poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din I.P.J. Alba sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, în colaborare cu poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Neamț, Suceava, Maramureș şi Satu Mare şi cu sprijinul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă Alba în 37 de locaţii pe raza județelor Alba, Neamț, Suceava, Maramureș şi Satu Mare, au fost identificate  14  din cele 15 persoane bănuite de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală, pe numele cărora erau emise mandate de aducere, informează IPJ Alba.

Petrecerea Divorțaților

„Poliţiştii au identificat şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, documente şi 7 echipamente IT.

Cele 14 persoane vizate au fost conduse sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba unde au fost audiate iar faţă de 12 dintre acestea poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.

În cursul zilei de azi, 4 decembrie a.c., cele 12 persoane reţinute au fost prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba pentru continuarea cercetărilor şi dispunerea de măsuri legale.

Pentru două dintre ele procurorii au dispus cercetarea în stare de libertate, iar  faţă de 8 dintre aceste persoane, cercetate sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală a luat măsura controlului judiciar.

În cazul lui Petru Cernat (44 de ani) (FOTO), administratorul firmei “Trans Monica” SRL din localitatea Laz, din comuna Săsciori, judeţul Alba  şi A.C. de 47 de ani, din municipiul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, cercetaţi pentru evaziune fiscală, procurorii au formulat propunere de arestare preventivă şi i-au prezentat instanţei de judecată care a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, se mai arată în comunicatul remis presdei de IPJ Alba.

Potrivit comunicatului remis presei de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba,  “la data de 04 decembrie 2014, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un număr de 11 inculpaţi.

Faţă de inculpaţii BOANDĂ OVIDIU PETRICĂ, ŢABREA SILVIU, RADU MARIANA, DUVLEA LIVIU ILIE, FĂŢAN VASILE, SPIESCU VASILE SORIN, CRĂCĂOANU CONSTANTIN CIPRIAN şi MIHAI FLORIN s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar, fiind cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.

Faţă de inculpaţii CERNAT PETRU şi APOPEI CLAUDIA, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală, s-a propus instanţei de judecată, arestarea preventivă, propunerea fiind admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba, care a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile.

Ca stare de fapt s-a reţinut că inculpatul CERNAT PETRU, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, cu ajutorul celorlalţi inculpaţi, a înregistrat cheltuieli fictive cu achiziţii de material lemnos de la un număr de 8 societăţi (inactive, care nu recunosc relaţia comercială, respectiv au un comportament de tip fantomă), printre furnizorii de facturi fiind şi societăţile coordonate de inculpata APOPEI CLAUDIA, care nu funcţionau la sediile sociale declarate. Totodată, s-a reţinut şi fapta de evaziune fiscală prin ascunderea sursei impozabile şi sustragerea în acest mod de la plata unui impozit pe venit cu reţinere la sursă.

Prejudiciul total cauzat se cifrează la valoarea de 766.342 lei.

 

In cauză cercetările au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi cu suportul tehnic şi operativ al S.R.I. Alba şi S.I.P.I. Alba.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt, sesizarea instanţei de judecată prin rechizitoriu şi tragerea la răspundere penală a inculpaţilor.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propuneri unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista Consiliul Judeţean Alba a pus în consultare publică proiectul de hotărâre nr. 258/29 octombrie 2026 privind stabilirea de taxe locale şi tarife datorate bugetului general al judeţului Alba în anul 2027. Consiliul Județean Alba stabilește taxele și tarifele […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant”

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant” De la amfiteatrele Facultății de Drept la masa deciziilor universitare, Tudor Lodroman demonstrează că adevărata performanță nu se măsoară doar în rezultate academice, ci și în curajul de a-i reprezenta pe ceilalți. Originar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului Alba: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi În ședința de Guvern de vineri, 30 octombrie, președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, a fost numit prefect al județului Alba.  Urmează ca hotărârea de numire în funcții la conducerea Instituției […]

Citește mai mult