Ştirea zilei

Dosarul CRIMEI din gelozie de la Răhău: Bărbatul care a ucis un tânăr de 23 de ani, trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbatul din Răhău, suspectat de uciderea unui tânăr din aceeași localitate cu mai multe lovituri de cuţit şi rănirea gravă a prietenei acestuia, a fost trimis în judecată. Paştiu Alexandru este acuzat de omor calificat, tentativă la omor calificat şi violare de domiciliu.

Petrecerea Divorțaților

Acesta riscă până la 20 de ani de închisoare. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba vineri, 9 iulie 2021.

Bărbatul are 36 de ani şi ar fi comis faptele din gelozie, fiind probabil îndrăgostit de tânăra de 21 de ani. Atacul a avut loc în dimineaţa zilei de 19 aprilie 2021, în jurul ore 04.00. A intrat în locuinţa unde se aflau cei doi şi l-a înjunghiat pe prietenul tinerei de mai multe ori. Daniel avea 23 de ani şi a murit în urma loviturilor primite. Tânăra a scăpat cu viaţă, fiind internată în spital.

După ce i-a atacat, bărbatul a fugit de la locul faptei. Acesta a fost prins după câteva ore într-o pădure din apropierea satului. Bărbatul a fost prins de către poliţişti care au ajuns până în locul în care acesta se ascundea, într-o zonă greu accesibilă, cu ajutorul motocicletelor enduro. În momentul în care cei doi poliţişti echipaţi în motociclişti l-au imobilizat pe agresor, aceştia l-au întrebat unde este cuţitul, el răspunzând că l-a pierdut prin grădină.

”Inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa victimelor din municipiul Sebeş, sat Răhău, jud. Alba şi le-a aplicat acestora mai multe lovituri cu un cuţit, în zone vitale ale corpului. În urma agresiunilor fizice, a survenit decesul unei victime de gen masculin în vârstă de 23 de ani şi rănirea celeilalte victime, de gen feminin, în vârstă de 21 de ani. Aceasta din urmă a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, starea sa de sănătate fiind stabilă. Presupusul autor a fugit de la locul faptelor, fiind identificat ulterior de către organele de poliţie, în apropierea unei păduri din localitate”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

În data de 18 iunie, Paştiu Alexandru ar fi încercat să se sinucidă în celula sa din arestul preventiv al IPJ Alba. După tentativa de suicide, bărbatul a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, pe secţia UPU, iar apoi a fost trasferat pe secţia de Psihiatrie. După investigaţii a fost dus înapoi în arest preventiv la IPJ Alba. Odată cu trimiterea în judecată, inculpatul va fi transferat la Penitenciarul Aiud. Luni, 11 iulie, Tribunalul Alba va confirma şi prelungi mandatul de arest preventiv.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Sute de persoane erau prezente, miercuri, 21 octombrie 2026, la prânz, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a se închina la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul.  Marți, 20 octombrie 2026, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc procesiunea de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Motocicliștii Lupii Sigidavei, ,,Alături de Noah, pas cu pas” – Eveniment caritabil la Cugir pentru a strânge bani pentru terapiile băiețelului născut prematur. ,,Micuțul merită o copilărie frumoasă”

Ioana Oprean

Publicat

în

31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Motocicliștii Lupii Sigidavei, ,,Alături de Noah, pas cu pas” – Eveniment caritabil la Cugir pentru a strânge bani pentru terapiile băiețelului născut prematur. ,,Micuțul merită o copilărie frumoasă” Noah, un băiețel din Cugir născut prematur și care a trecut prin multe probleme de sănătate și intervenții chirurgicale, are […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Apel umanitar sfâșietor: La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș luptă pentru viața sa / „Mi-e teamă că omul pe care îl iubesc nu va mai fi lângă mine”

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel umanitar sfâșietor: La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș luptă pentru viața sa / „Mi-e teamă că omul pe care îl iubesc nu va mai fi lângă mine” La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, trece prin cea mai grea încercare a vieții sale. Radu se confruntă cu probleme medicale […]

Citește mai mult