Curier Județean

Dosare penale pentru 2 mopediști din Alba care au fost prinși conducând fără permis și cu vehiculul neînmatriculat

Ioana Oprean

Publicat

în

2 mopediști din județul Alba s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați de polițiști conducând fără a avea permise. Pentru unul dintre aceștia, oamenii legii au descoperit că nici nu își înmatriculase vehiculul.

La data de 13 iulie 2019, în jurul orei 10,00, polițiștii Secției numărul 2 Poliție Rurală Vințu de Jos l-au depistat pe un bărbat de 35 de ani, din Sântimbru, în timp ce conducea un moped pe strada Principală din localitatea Teleac, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 14 iulie 2019, în jurul orei 19,00, polițiștii Secției numărul 2 Poliție Rurală Vințu de Jos l-au depistat pe un bărbat de 45 de ani, din localitatea Drămbari , în timp ce conducea un moped neînmatriculat sau neînregistrat pe strada Principală din localitate, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult