Curier Județean

Dosar penal și ordin de protecție emis pe numele unui moț care și-a luat la bătaie nevasta, fiind sub influența alcoolului

Ioana Oprean

Publicat

în

Un moț s-a ales cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie și cu un ordin provizoriu de protecție, după ce și-a bătut soția, acesta aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Petrecerea Divorțaților

La data de 16 iulie 2019, polițiștii Secției numărul 9 Poliție Rurală Câmpeni au fost sesizați de către o femeie de 47 de ani, din localitatea Lunca Largă, cu privire la faptul că, soțul său, fiind sub influenta băuturilor alcoolice, a agresat-o fizic.

Polițiștii au evaluat situația, iar față de bărbat au emis un ordin provizoriu de protecție, pentru o perioadă de 5 zile, obligându-l să părăsească locuința și să păstreze o distanță de minim 500 de metri față de soția sa.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult

Curier Județean

15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]

Citește mai mult