Doliu în lumea sportului: Un tânăr fotbalist de doar 19 ani a DECEDAT într-un cumplit accident rutier, la câțiva kilometri de casă
Fotbalistul român de 19 ani, Alexandru Liviu Peia, și-a pierdut viața în urma unui accident de mașină, petrecut sâmbătă, în Italia, susțin cei de la varesenews.it. Alex era legitimat ca portar la echipa de tineret a celor de la Varese Calcio, potrivit digisport.ro.
Peia, care era și elev, a pierdut controlul autoturismului. Tragedia s-a petrecut între localitățile Gavirate și Caravate, din provincia Varese, unde, într-o curbă, Alex a pierdut controlul volanului. Mașina pe care o
conducea s-a răsturnat de mai multe ori, apoi a lovit un alt automobil, care venea din sens opus și care era condus de un bărbat italian de 47 de ani.
Impactul dintre cele două autoturisme a fost extrem de dur. Chiar și pompierii de la descarcerare au rămas marcați de ceea ce au văzut la fața locului.
Bărbatul de 47 de ani a fost scos în viață din autoturismul său, fiind transportat apoi la spital cu cod galben de urgență. În schimb, Alex Peia era deja mort când pompierii au reușit să ajungă la el, după circa două ore de când au început operațiunea de descarcerare.
Jurnaliștii de la rotalianul.com au detaliat: ”Alex se întorcea la acea oră de la Liceul Științific ”Edith Stein” din Gavirate, unde era elev în anul cinci, și mai avea doar câțiva kilometri până să ajungă acasă. Vestea despre moartea lui s-a răspândit foarte repede în Caravate, unde locuia tânărul de 19 ani și i-a afectat pe toți localnicii, inclusiv pe primarul localității, Nicola Tardugno.
’Îl cunoșteam, ne-am întâlnit și pe terenul de fotbal de câteva ori. Respect durerea familiei lui și simt nevoia să spun că l-au crescut foarte educat’, a declarat primarul pentru presa locală”, au punctat jurnaliștii.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri
Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri Judecătoria Alba Iulia a respins, pe 30 octombrie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de Parchet […]
VIDEO | Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint”
Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint” În locul în care a funcționat fosta baie populară din Sebeș a apărut o clădire modernă, cu o arhitectură deosebită, care va găzdui un centru multifuncțional ce va […]
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]
