Curier Județean

Doi cai ÎMPUȘCAȚI în comuna Lupșa, la o vânătoare ilegală, după ce au fost confundați cu vânatul. Doi bărbați sunt cercetați de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii Serviciului Arme, explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba continuă cercetările în legătură cu posibile fapte de braconaj semnalate în zona comunei Lupșa.

La data de 23.04.2020, în urma unei sesizări făcută de o persoană din comuna Lupșa cu privire la faptul că i-au fost împușcați doi cai, o echipă de cercetare formată din polițiști ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și criminaliști, sprijiniți de polițiștii din Baia de Arieș și Lupșa, s-au deplasat în zonă, pentru investigații și identificarea persoanelor implicate.

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că în perioada 21-22 aprilie 2020, pe timp de noapte, doi bărbați de 40 și 21 de ani, din comuna Lupșa, ar fi participat la o partidă ilegală de vânătoare, împrejurare în care ar fi împușcat cele două animale, acestea fiind, probabil, confundate cu vânat.

Ulterior, pentru a ascunde fapta, bărbații le-ar fi îngropat și ar fi mascat zona cu vegetație.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta și stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor vizate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult