DOCUMENT| Scenariu GALBEN pentru Aiud, Câmpeni, Teiuș, Ocoliș și Pianu. Comuna Săsciori SCAPĂ de restricții, în urma hotărârii CJSU Alba
În urma atingerii unei rate de infectare între 1,5 și 3 cazuri active la o mie de locuitori, localitățile Aiud, Câmpeni, Teiuș, Ocoliș și Pianu au fost încadrate în scenariul galben de combatere a pandemiei.
Luând în dezbatere rata de incidență a cazurilor de COVID–19 pentru perioada 14.01.2021 – 27.01.2021, respectiv pentru perioada 15.01.2021 – 28.01.2021, la nivelul tuturor unităților administrativ–teritoriale din județ, transmisă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de către Direcția de Sănătate Publică Alba.
În temeiul:
Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;
Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările și completările ulterioare;
H.G. nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență aprobat prin H.G. nr. 1491/2004;
În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.J.S.U. Alba, aprobat prin Ordinul Prefectului județului Alba nr. 336/25.07.2017, cu modificările și completările ulterioare;
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 29.01.2021,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. (1) La nivelul unităților administrativ – teritoriale Aiud, Câmpeni, Teiuș, Ocoliș și Pianu unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 este între 1,5 și 3 cazuri la 1.000 de locuitori, începând cu data de 30.01.2021, ora 0000, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:
a) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
b) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale;
c) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);
d) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
e) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;
f) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 2300-0500, cu următoarele excepții:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
– deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori decesul unui membru de familie;
g) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este permisă în intervalul orar 0600-2300, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;
h) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă în intervalul orar 0600-2300, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;
i) Măsurile stabilite la lit. g) și lit. h) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă, este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
k) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. i), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;
l) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
m) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu obligația respectării orarului de lucru cu publicul între orele 0600-2300;
(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.
(3) Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia, sau în funcție de modificările intervenite la nivelul unităților administrativ–teritoriale în ceea ce privește rata de incidență.
Art. 2. La nivelul comunei Săsciori, unde s-a înregistrat o rată de incidență de sub 1,5 cazuri la 1000 de locuitori de îmbolnăvire cu noul coronavirus SARS-CoV-2, începând cu data de 30.01.2021, ora 0000 încetează aplicarea măsurilor stabilite pentru diminuarea riscului, prin Hotărârea C.J.S.U. Alba nr. 19/27.01.2021.
Art. 3. Hotărârile adoptate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba până la data adoptării acestei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.
Art. 4. Prezenta hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, U.A.T.-urilor menționate la art. 1-2, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Antrepriza generală Elis Pavaje, De la pavaj la antrepriză generală: Povestea unei evoluții naturale
Antrepriza generală Elis Pavaje, De la pavaj la antrepriză generală: Povestea unei evoluții naturale Interviu cu dl. Cristian Panea, director tehnic 1. Elis Pavaje este cunoscută ca producător de pavele. Când și de ce a apărut divizia de antrepriză generală? Extinderea către antrepriza generală a venit firesc, ca o continuare naturală a drumului nostru. Încă […]
VIDEO | Premieră în județul Alba! DJ 705, primul drum județean realizat cu trei straturi de asfalt: „Am vrut să fim siguri că rezistă”
Premieră în județul Alba! DJ 705, primul drum județean realizat cu trei straturi de asfalt: „Am vrut să fim siguri că rezistă” Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 705 au ajuns la aproximativ 80%. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, drumul este realizat cu trei straturi de asfalt, o soluție aleasă din cauza […]
Vârstnic din Albac, reținut de polițiști după ce le-a propus unor adolescente, de 15 și 17 ani, să întrețină relații sexuale cu el. Este cercetat pentru corupere de minori și agresiune sexuală
Vârstnic din Albac, reținut de polițiști după ce le-a propus unor adolescente, de 15 și 17 ani, să întrețină relații sexuale cu el. Este cercetat pentru corupere de minori și agresiune sexuală Un vârstnic de 65 de ani, din Albac, a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor […]