DOCUMENT| Refugiații ucraineni vor beneficia de transport gratuit cu avionul, trenul, rutier și naval: Hotărârea aprobată de Guvern
„Astăzi (sâmbătă – n.r.) a avut loc şedinţa task-force-ului dedicat situaţiei din Ucraina, urmată de o şedinţă de guvern în care a fost aprobată hotărârea privind acordarea de gratuităţi şi facilităţi pentru transportul cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina. Sunt reglementări privind acordarea de facilităţi pentru transportul rutier, feroviar, naval şi aerian în cazul cetăţenilor străini sau apatrizilor care sunt în situaţii deosebite, care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi care nu solicită o formă de protecţie, potrivit legii azilului”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
El a precizat care sunt facilităţile oferite cetăţenilor care vin din Ucraina.
„Este vorba de acordarea de gratuitate la toate călătoriile efectuate cu operatorii de transport feroviar, la tren de rang Regio şi InterRegio clasa a doua, pe perioada staţionării temporare sau a tranzitării României în baza actelor de identitate a documentelor temporare de identitate, rezidenţă sau a permiselor eliberate de autorităţile române, scutirea de la plata tarifelor de trecere cu bacul pentru cetăţenii străini sau apatrizii care intră în România prin punctul internaţional de trecere a frontierei de stat român-ucraineană din localităţile Isaccea şi Orlivka, precum şi acordarea de gratuitate pentru călătoriile efectuate cu operatorii de transport fluvial pe ruta Isaccea – Galaţi”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Alte gratuităţi sunt acordate şi pentru transportul rutier.
„Acordarea de gratuitate la transportul rutier naţional sau internaţional pe perioada staţionării temporare sau a tranzitării teritoriului României, scutirea de la perceperea taxelor aferente autorizaţiilor de transport de persoane şi de marfă prevăzută de acordurile rutiere bilaterale sau multilaterale, decontare a contravalorii biletelor de călătorie gratuită prin bugetul Autorităţii pentru Reformă Feroviară şi reguli privind decontarea fac parte, de asemenea, din categoriile de facilităţi reglementate de Guvern pentru a veni în sprijinul celor care tranzitează sau intră în România din Ucraina”, a mai explicat Dan Cărbunaru.
Acesta a adăugat că există şi posibilitatea realizării unor curse charter pentru cetăţenii din Ucraina care vor să părăsească România.
„De asemenea în situaţii excepţionale, în cazul imposibilităţii efectuării transportului pe modurile de transport feroviar sau rutier, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne, prin Departamentul de Situaţii de Urgenţă şi cu acordul statului de destinaţie se vor putea organiza transporturi gratuite ale respectivelor persoane care vor să părăsească România prin curse aeriene de tip charter. Acordul statului de destinaţie se va transmite Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii de către DSU, achiziţia serviciilor de transport aerian charter, urmând a se realiza prin procedura de achiziţie publică regim de urgenţă”, a mai afirmat Cărbunaru.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | „La Ceaune” 2026: Politica se pune din nou la foc mic, la Oarda de Jos, într-o sărbătoare câmpenească tradițională
„La Ceaune” 2026: Politica se pune din nou la foc mic, la Oarda de Jos, într-o sărbătoare câmpenească tradițională Oarda de Jos devine, duminică, 6 septembrie 2026, punctul de întâlnire pentru iubitorii preparatelor gătite la foc de lemne. Stadionul din localitate găzduiește o nouă ediție a Festivalului Rustic „La Ceaune”, eveniment organizat de PNL Alba […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 6 septembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 6 septembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
Foto | Lae Dreghici, anunț cu privire la data și locul noului spectacol de cascadorie: Când și unde va fi evenimentul special
Lae Dreghici, anunț cu privire la data și locul noului spectacol de cascadorie: Când și unde va fi evenimentul special Lae Dreghici a anunțat în seara zilei de sâmbătă, 5 septembrie 2026, când și unde va avea loc noul său spectacol de cascadorie. Anunțul a fost făcut în mediul online. „Dragi prieteni, în această seară […]
