Actualitate

Directorul ANM: „Începând din 5-6 septembrie observăm o creștere de la o zi la alta a valorilor de temperatură”

Ioana Oprean

Publicat

în

Directorul ANM: „Începând din 5-6 septembrie observăm o creștere de la o zi la alta a valorilor de temperatură”

Directorul ANM, Elena Mateescu, a discutat în cadrul unei emisiuni la DCNEWS.ro, referitor la temperaturile care vor fi aștepte în luna septembrie.

”Începând din 5-6 septembrie observăm o creștere de la o zi la alta a valorilor de temperatură, astfel încât este posibil din nou, mai ales în partea de sud, sud-vest, să consemnăm 28- 29 de grade Celsius, inclusiv în Capitală valori de peste 25 de grade.”, a spus Mateescu.

Întrebată dacă și noaptea va fi mai cald, Elena Mateescu a răspuns: ”Da, deși trebuie să luăm în considerare deja că durata de strălucire a soarelui, ne îndreptăm spre toamnă, este mai mică.

Nopțile pot fi, climatologic vorbind, ușor mai răcoroase, cu cele mai coborâte valori acolo unde noi consemnăm zona depresionară din Transilvania, dar în zonele de câmpie valorile de temperaturi la nivelul minimelor, mai ales în a doua parte a lunii septembrie, așa cum există semnalul în acest moment, în creștere pentru că și maximele cu siguranță începând din a doua parte vor fi mult mai frecvente zile cu 25 de grade și cu minime care să se apropie de 19-20 de grade în zonele de câmpie din partea de sud și de sud-est.”

Cum a fost vara 2021

”Vara a debutat cu valori de temperaturi, ne amintim în iunie, cu primele două decade ușor mai răcoroase, după o primăvară 2021 a șasea primăvară cea mai rece și într-adevăr și cu cantități de precipitații, mai ales în mai, peste normalul climatologic și luna iunie din acest an, din punctul de vedere al regimului de precipitații, a înregistrat valori peste medie, dar iulie și august au adus în medie valori sub norme. Aș menționa aici, primele două decade din ultima lună de vară au fost cele mai călduroase din ultimii 60 de ani. Ceea ce s-a întâmplat iată în ultimele zile, a făcut diferența.

Ne situăm acum în medie pentru luna august doar la 0,8 grade abatere termică pozitivă față de normalul unei luni august în țara noastră, iar primele două decade au avut o abatere mai mare de 3 grade celsius. Această masă de aer rece care a staționat mai multe zile în ultima parte a lunii august și faptul că am înregistrat valori minime la mai multe stații au făcut diferența pentru luna august.

Per ansamblu însă, vara 2021, comparativ cu ultimele două veri, înregistrează o abatere termică la nivelul întregului anotimp de 1, 2 grade celsius, similar cu vara 2010, fiind pe locul 7 ca fiind cea mai călduroasă vară din ultimii 60 de ani din țara noastră.”, a explicat Elena Mateescu atunci când a fost întrebată dacă vara 2021 nu a fost prea scurtă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, cea mai mare scădere a vânzărilor cu amănuntul din UE: Produsele nealimentare au cel mai mare recul

Ioana Oprean

Publicat

în

România, cea mai mare scădere a vânzărilor cu amănuntul din UE: Produsele nealimentare au cel mai mare recul România a înregistrat în iulie 2026 cea mai mare scădere anuală a vânzărilor cu amănuntul dintre statele membre ale UE. Volumul comerțului cu amănuntul a fost cu 5,7% mai mic decât în iulie 2025, în timp ce […]

Citește mai mult

Actualitate

Echinocțiul de toamnă 2026: Sfârșitul oficial al verii și începutul toamnei astronomice. Pe ce dată începe ziua să scadă, iar noaptea să devină tot mai lungă

Ioana Oprean

Publicat

în

Echinocțiul de toamnă 2026: Sfârșitul oficial al verii și începutul toamnei astronomice. Pe ce dată începe ziua să scadă, iar noaptea să devină tot mai lungă Toamna astronomică începe în 2026 pe data de 23 septembrie. Echinocțiul de toamnă va avea loc miercuri, la ora 03:05, ora României. Este momentul în care Soarele traversează ecuatorul […]

Citește mai mult

Actualitate

Câtă țuică, vișinată sau alte băuturi alcoolice poți face acasă fără să plătești accize. De la plafonul de 200 de litri la 50, după observațiile lui Nicușor Dan

Ioana Oprean

Publicat

în

Câtă țuică, vișinată sau alte băuturi alcoolice poți face acasă fără să plătești accize. De la plafonul de 200 de litri la 50, după observațiile lui Nicușor Dan Românii care produc în gospodărie țuică, vișinată sau alte băuturi alcoolice tradiționale trebuie să țină cont de limita până la care producția este scutită de plata accizelor. […]

Citește mai mult