Din septembrie, mai mulți pensionari vor beneficia de medicamente compensate cu 90%
Conform unui proiect de act normativ adoptat marți de Guvern, din septembrie, persoanele cu pensii de până la 1.139 de lei vor putea solicita compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor, indiferent dacă mai au sau nu și alte venituri. Acum, această compensare aproape integrală a prețului la medicamente se face doar pentru pensiile de până în 990 de lei.
După cum prevede Proiectul de hotărâre a Guvernului privind modificarea unor acte normative referitoare la
Programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionari, și persoanele ce primesc pensii de până la 1.139 de lei vor putea beneficia de medicamente compensate cu 90%. Pentru a se aplica, proiectul are nevoie să fie publicat în Monitorul Oficial.
În esență, este vorba de o creștere cu 15% a plafonului pensiei până la care pensionarii pot beneficia de compensarea aproape integrală a medicamentelor. Astfel, din septembrie, și persoanele cu pensii de până la 1.139 de lei vor putea solicita compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor, indiferent dacă mai au sau nu și alte venituri.
Majorarea acestui plafon de pensie este propusă în contextul în care, potrivit Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, începând cu data de 1 septembrie 2019, valoarea punctului de pensie se va majora de la 1.100 la 1.265 de lei. De fapt, punctul de pensie se va majora, de la început de septembrie, tot cu 15%.
„Această creștere a plafonului de la 990 lei la 1139 lei/lună inclusiv, are în vedere creșterea cu 15% a valorii punctului de pensie, începând cu data de 1 septembrie 2019, astfel încât să nu fie afectat accesul pensionarilor la medicamente compensate cu 90%”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului.
Atenție! Proiectul de HG nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta are nevoie de publicarea în Monitorul Oficial.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]