Actualitate

Din 6 iulie 2015, achiziţiile private derulate prin PNDR 2014 – 2020 se vor face on-line

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Achiziţii online pentru proiectele derulate prin PNDR 2014 – 2020

Petrecerea Divorțaților

Solicitanţii de fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 vor fi obligaţi, din 6 iulie 2015, să utilizeze modulul de achiziţii on-line implementat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Citeşte şi: Cele mai frecvente erori făcute de beneficiarii PNDR la depunerea proiectelor

pndrMai precis, solicitanţii de fonduri prin noul PNDR, înaintea semnării contractului de finanţare cu AFIR, vor derula on-line procedura de achiziţii aplicabilă serviciilor eligibile (servicii de consultanţă şi servicii pentru întocmirea studiilor de fezabilitate, cu o valoare mai mare de 15.000 euro), în conformitate cu prevederile procedurii de achiziţii pentru beneficiarii privaţi ai PNDR, publicată pe pagina de internet a AFIR.
Până pe 6 iulie 2015, solicitanţii de fonduri nerambursabile vor derula achiziţiile private conform prevederilor procedurale anterioare: publicarea în ziar a unei invitaţii de participare şi primirea de către solicitant a minimum trei oferte conforme din punct de vedere tehnic şi financiar.

Citeşte şi: Ghidul Solicitantului pentru primele măsuri de finanţare prin PNDR 2014 – 2020

AFIR precizează că procedura on-line se aplică pentru toate achiziţiile derulate în cadrul PNDR 2014-2020 şi este valabilă pentru adjudecarea contractelor de achiziţii de servicii, bunuri (cu sau fără montaj) şi de execuţie de lucrări. În vederea derulării on-line a procedurilor de achiziţii, beneficiarii privaţi, ofertanţii şi, după 6 iulie 2015, şi solicitanţii au obligaţia să se autentifice pe pagina oficială de internet a AFIR (www.afir.info), în secţiunea destinată depunerii on-line.
Este interzisă divizarea achiziţiilor de acelaşi tip în contracte mai mici, cu scopul evitării procedurii de selecţie de oferte!

Citeşte şi: PNDR 2014 – 2020 de la 1 iulie. Finanţare europeană pentru pomicultură şi modernizarea irigaţiilor

Contractele mai mari de 15.000 euro fără TVA, trebuie adjudecate prin procedura de selecţie de oferte cu condiţia publicării pe site-ul www.afir.info a unei invitaţii de participare, a dosarului cererii de oferte şi a primirii on-line de către beneficiarul privat a minimum două oferte conforme din punct de vedere tehnic şi financiar ale ofertanţilor. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este de minim 10 zile lucrătoare de la data publicării pe pagina oficială a AFIR, mai precizează Agenţia.
Pentru contractele mai mici sau egale cu 15.000 euro fără TVA, beneficiarul privat poate opta pentru aplicarea procedurii cu o singură ofertă sau a celei menţionate mai sus.

Citeşte şi: Fonduri europene nerambursabile pentru tinerii agricultori prin PNDR 2014-2020

AFIR subliniază că este interzisă divizarea achiziţiilor de acelaşi tip, respectiv servicii, bunuri sau lucrări a căror valoare depăşeşte 15.000 de euro fără TVA, în contracte mai mici, cu scopul evitării procedurii de selecţie de oferte.
Oficiile judeţene ale AFIR vor verifica on-line dosarele de achiziţii pentru proiectele cu achiziţii simple ale beneficiarilor privaţi, centrele regionale ale AFIR verifică on-line dosarele de achiziţii pentru proiectele cu achiziţii complexe ale beneficiarilor privaţi, iar la nivelul AFIR se verifică dosarele de achiziţii pentru proiectele beneficiarilor privaţi cuprinse în eşantionul de verificare pe teren. În luna iunie vor fi lansate toate măsurile de finanţare din noul PNDR.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026 Aproximativ 600.000 de doze de vaccin antigripal injectabil urmează să fie distribuite farmaciilor din România până la sfârșitul lunii octombrie 2026. Mai mult de jumătate dintre acestea ar putea fi disponibile începând de săptămâna viitoare, potrivit unui […]

Citește mai mult

Actualitate

Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României

Ioana Oprean

Publicat

în

Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României Ploaia de meteori Orionide revine pe cerul României în octombrie 2026, oferind ocazia de a observa pe cer fragmente provenite de la una dintre cele mai cunoscute comete din istorie, cometa Halley. Fenomenul astronomic este activ între 2 octombrie […]

Citește mai mult

Actualitate

Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată

Ioana Oprean

Publicat

în

Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată Ministerul Economiei propune reorganizarea ROMARM într-un holding industrial integrat, cu fabricile grupate pe domenii de activitate și o conducere menită să reducă influența politică. Reforma ar putea avea implicații importante pentru unitățile de producție din Cugir, […]

Citește mai mult