Din 31 AUGUST: Nicio casă nu mai poate fi construită fără angajarea unui diriginte de șantier. Amenzi de până la 10.000 de lei

case constructie Potrivit unui act normativ ce va intra în vigoare la sfârșitul lunii august, toate persoanele care vor să-și construiască locuințe, inclusiv la țară, vor fi nevoite să angajeze un diriginte de șantier care să verifice calitatea lucrărilor. Cei care nu vor proceda în acest fel vor risca să primească amenzi de până la 10.000 de lei. 

În momentul de față, persoanele care vor să construiască locuințe sau să le modifice (modernizeze, repare, consolideze) trebuie să aibă proiecte tehnice verificate și să angajeze un diriginte de șantier pentru controlarea lucrărilor, potrivit Legii nr. 10/1995. Totuși, actul normativ prevede că, în mediul rural și în satele ce aparțin orașelor, sunt exceptate de aceste reguli locuințele cu parter și parter plus un etaj, precum și anexele gospodărești.

ELIT

Această excepție va fi eliminată, potrivit Legii nr. 177/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, care a aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 484 din 2 iulie. Actul normativ se va aplica efectiv după 60 de zile de la publicare, adică din 31 august.

Concret, si cei care construiesc case la tara — sau care fac lucrari de interventie la locuintele existente — vor fi obligati sa angajeze diriginti de santier autorizati, chiar daca cladirea va avea doar parter sau parter cu un etaj. In plus, de verificarea calitatii lucrarilor se vor ocupa si responsabilii tehnici cu executia autorizati, care vor fi angajati de catre persoanele ce vor executa efectiv lucrarile.

„Verificarea calitatii lucrarilor executate pentru realizarea constructiilor si a interventiilor la constructiile existente, pentru care se emit (…) autorizatii de construire sau de desfiintare, este obligatorie si se efectueaza de catre investitori prin diriginti de santier autorizati, angajati ai investitorilor si prin responsabili tehnici cu executia autorizati, angajati ai executantilor”, scrie in actul normativ care urmeaza sa se aplice de la sfarsitul lunii august.

ADEZIUNE PLUS

Pe deasupra, proiectele, executia lucrarilor si a constructiilor vor fi expertizate tehnic de catre experti tehnici atestati.

Atentie! Persoanele care nu vor angaja un diriginte de santier pentru a verifica executia lucrarilor vor fi amendate cu sume cuprinse intre 5.000 si 10.000 de lei.

La tara, proiectele tehnice nu vor fi controlate pentru casele care au doar parter

Proiectele tehnice vor fi controlate, inainte de a fi folosite, de catre verificatori atestati in acest sens, scrie in Legea nr. 177/2015. Verificatorii vor trebui neaparat sa fie alte persoane in afara de cele care au intocmit proiectele.

„Verificarea proiectelor privind respectarea reglementarilor tehnice referitoare la cerintele fundamentale aplicabile, se efectueaza de catre specialisti verificatori de proiecte atestati pe domenii/subdomenii si specialitati, altii decat specialistii elaboratori ai proiectelor. Verificatorul de proiect atestat nu poate verifica si stampila proiectele intocmite de el, proiectele la a caror elaborare a participat sau proiectele pentru care, in calitate de expert tehnic atestat, a elaborat raportul de expertiza tehnica”, scrie in noua lege.

Cu toate acestea, proiectele tehnice nu vor fi verificate atunci cand este vorba de locuinte unifamiliale care au doar parter si de anexe gospodaresti ale persoanelor fizice, situate in mediul rural si in satele ce tin de municipii si orase. Aceeasi regula se va aplica si pentru constructiile provizorii ce nu necesita autorizatii de construire.

Atentie! In cazul lucrarilor care vor fi facute fara ca proiectele tehnice sa fie verificate de specialisti atestati, amenzile aplicabile vor fi cuprinse intre 10.000 si 20.000 de lei.

In alta ordine de idei, autoritatile vor veni sa controleze lucrarile, prin intermediul personalului Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC). De la aceste verificari vor fi exceptate, totusi, locuintele unifamiliale care au doar parter si anexele gospodaresti ale persoanelor fizice, aflate in mediul rural si in satele ce tin de municipii si orase. De asemenea, inspectorii nu vor controla nici constructiile provizorii si lucrarile care se pot face fara a fi necesara o autorizatie de construire.

Proprietarii vor plati statului o cota din valoarea lucrarilor

Noua lege dispune ca investitorii sau proprietarii vor trebui sa vireze o anumita suma de bani catre ISC.

Mai exact, suma va fi echivalenta cu o cota de 0,5% din valoarea autorizata (fara TVA) a lucrarilor pentru realizarea locuintelor noi si a lucrarilor de interventie la casele existente.

Suma va fi platita catre ISC dupa cum urmeaza:

– 50% din bani vor fi virati la data transmiterii la ISC a instiintarii referitoare la data inceperii lucrarilor autorizate;

– restul banilor (suma ce va fi calculata ulterior in functie de valoarea finala a lucrarilor) vor fi virati la data semnarii procesului-verbal de receptie la terminarea lucrarilor.

Nerespectarea acestor termene va fi penalizata cu 0,15% pentru fiecare zi de intarziere.

In momentul de fata, potrivit Legii nr. 10/1995, investitorii/proprietarii trebuie sa vireze lunar catre ISC „o suma echivalenta cu o cota de 0,70% din cheltuielile pentru executarea constructiilor si a lucrarilor (…) si pentru care se emit, in conditiile legii, autorizatii de construire, cu exceptia proprietarilor, persoane fizice, care executa lucrari de consolidare si reparatii la locuintele din proprietate”. (C.M.)

 sursa:avocatnet.ro

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

Mesaje de SFÂNTUL IOAN religioase: Urări și FELICITĂRI pe care le puteți trimite prin SMS de Sf Ioan Botezătorul

Mesaje de SFÂNTUL IOAN religioase: Urări și FELICITĂRI pe care le puteți trimite prin SMS de Sf Ioan Botezătorul Creştinii… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

3 martie. Ziua Mondială a Scriitorilor: Suntem şi devenim ceea ce gândim, spunem, scriem şi acţionăm

În fiecare an, pe 3 martie, se aniversează Ziua Mondială a Scriitorilor. Poeți, eseiști, nuveliști, dramaturgi, critici literari, istorici și… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Mesaje creștine de Sfântul Ion. Urări pe care le puteți trimite prin SMS celor care își sărbătoresc onomastica

Mesaje creștine de Sfântul Ioan 2021 • Urări și felicitări creștine care le puteți trimite prin SMS celor care își… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

CODUL BUNELOR MANIERE: Cum să te comporți dacă ești invitat la o nuntă

CODUL BUNELOR MANIERE: Cum să te comporți dacă ești invitat la o nuntă Prilej de bucurie și emoție, atât pentru… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

7 ianuarie: Crăciunul pe rit vechi. Cum sărbătoresc ortodocşii pe stil vechi Naşterea Mântuitorului

7 ianuarie: Crăciunul pe rit vechi. Cum sărbătoresc ortodocşii pe stil vechi Naşterea Mântuitorului Crăciunul era sărbătorit pe 7 ianuarie… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

MESAJE de Sfântul Ion HAIOASE. Idei de SMS -uri pentru prietenii glumeţi dar şi pentru cei îndrăgostiţi, care îşi aniversează astăzi onomastica

Mesaje de Sfantul Ioan haioase. Urărări și felicitări de Sfantul Ion hazlii care poti fi trimise prin SMS.  Texte amuzante… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

1 comentariu

danut 1971 7 august 2015 at 19:39

sa suga pixul cu legile lor timpite cu tot

Comentariile sunt oprite