Curier Județean

Din 20 iulie, Mocăniţa va plimba din nou turiştii pe ruta Abrud – Gura Roşiei – Câmpeni

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima dragoste nu se uită niciodată. Astfel nici moţii nu şi-au uitat prima dragoste… a deplasării în zonă pe calea ferată, respectiv Mocăniţa, căreia mulţi îi duc dorul şi în prezent.

Mare lucru nu se mai poate face deoarece, în cea mai mare parte, linia ferată ce ducea de la Abrud şi până la Turda a fost dezafectată, probabil furată pe bucăţi şi valorificată de către unii samsari locali la fier vechi. Şi totuşi, din ce a mai rămas, cel puţin pentru a le aminti de vremurile de altădată şi a mai face o plimbare turistică, se încearcă repunerea în circulaţie, pe un tronson mai scurt, a Mocăniţei.

Astfel, recent, primăriile localităţilor Abrud, Câmpeni şi Roşia Montană au încheiat un protocol de colaborare cu Asociaţia pentru Păstrarea Liniilor Ferate Înguste din România, având ca scop administrarea, promovarea, reabilitarea şi exploatarea liniei înguste de cale ferată pe traseul Abrud – Gura Roşiei –  Câmpeni.

De comun acord s-a stabilit ca societatea amintită să se ocupe de curăţirea şi verificarea traseului, inclusiv de completare a materialului rulant ce a fost sustras de către diverşi “binevoitori”. Preşedintele acestei asociaţii, Georg Hocevar, un austriac ce a venit în România cu mai mulţi ani în urmă, îndrăgostit fiind de trenurile vechi cu aburi, dar şi de zona Apusenilor, a promis că începând cu data de 20 iulie 2013, Mocăniţa va fi repusă din nou în funcţiune pe acest traseu, urmând să facă transport de persoane, dar numai în scop turistic.

De menţionat faptul că Georg Hocevar mai administrează, de câţi­va ani buni, şi o altă Mocăniţă în zona Bradului. De altfel, tot cu ceva ani în urmă, autorităţile locale au declarat Mocăniţa ca obiectiv de patrimoniu naţional, urmând să reprezinte şi în viitor una dintre principalele atracţii ale zonei, respectiv un adevărat simbol turistic al  Munţilor Apuseni.

SURSA: campeniinfo.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult