Curier Județean

DGASPC Alba: Cardul European pentru Dizabilitate – fără bariere prin Europa!

Ioana Oprean

Publicat

în

Cardul European pentru Dizabilitate este documentul care dă dreptul persoanelor cu dizabilităţi la acces gratuit sau subvenționat parțial la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber, în statele membre ale Uniunii Europene participante la “Asigurarea mobilității pentru persoane cu dizabilități în România și Europa”, implementat de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD).

Petrecerea Divorțaților

Persoanele care pot beneficia de Cardul  European pentru Dizabilitate  sunt:

– Copiii cu handicap grav, accentuat, mediu sau ușor, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap în termen de valabilitate;
– Persoanele adulte cu handicap grav, accentuat, mediu sau ușor, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap în termen de valabilitate.

Cardul  European pentru Dizabilitate se eliberează la cerere, este nominal și netransmisibil și are termen de valabilitate până în anul 2020.

Persoanele îndreptățite, părintele, reprezentantul legal, tutorele, vor depune o cerere, în scris, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 68, camera 19, sau electronic la adresa de e-mail: [email protected] sau [email protected].

Cererea pentru eliberarea Cardului European pentru Dizabilitate se poate descărca de pe site-ul DGASPC Alba – www.protectiasocialaalba.ro, secțiunea ”Card European pentru Dizabilitate”, iar informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0258 – 818 266, interior: 203.

Cererea  va fi însoțită de următoarele documente:

– o copie după B.I./C.I.;
– o copie  a certificatului de naștere, în cazul minorilor care nu au împlinit 14 ani, precum și o copie B.I./C.I. a reprezentantului legal;
– o fotografie recentă, color, în format digital – (fotografia poate fi preluată de pe e-mail, de pe un suport electronic al beneficiarului sau va fi făcută, pe loc, cu un telefon mobil sau aparat foto);
– o copie după certificatul de încadrare în grad de handicap.

De asemenea, se vor menționa, pe cerere, numărul de telefon fix sau mobil și adresa de e-mail.

Utilizatorii Cardului European pentru Dizabilitate vor putea accesa beneficiile negociate la nivel național și european, prezentate pe site-ul web al proiectului: www.dizab.eurocard.gov.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult