Actualitate

DESPĂGUBIRI pentru agricultorii afectați de secetă. Fermierii din sectorul vegetal vor fi despăgubiți diferențiat

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorii din sectorul vegetal afectați de secetă vor fi despăgubiți prin instituirea unui ajutor de minimis destinat micilor fermieri care va fi acordat în toamna acestui an și a unui ajutor de stat destinat persoanelor juridice în special, care va fi acordat în primăvară, potrivit unui comunicat transmis de Federația Națională Pro Agro.

Decizia a fost luată în urma unei reuniuni de lucru convocată de Ministerul Agriculturii la care au participat Federația Națională Pro Agro alături de organizații reprezentative pe sectorul vegetal din România.

Discuțiile au fost purtate pe fondul analizării efectelor fenomenului de secetă asupra culturilor agricole și recoltelor, dar și a funcționării sistemelor de irigații’.

Federația Națională Pro Agro solicită Guvernului României alocarea sumelor totale necesare acoperirii pagubelor înregistrate la nivel național și compensarea acestora prin instituirea cu precădere a două măsuri promovate de federație.

Astfel, reprezentanții Federației Națională Pro Agro propun instituirea unui ajutor de stat în agricultură în vederea compensării producătorilor agricoli din sectorul vegetal, pentru pierderile cauzate de condițiile climatice nefavorabile din anul 2015, precum și adoptarea Ordonanței de Urgență pentru subvenționarea costurilor cu energia electrică pentru irigații în anul 2015, în regim prioritar.

‘Prioritară este și identificarea sumelor necesare implementării unei strategii pe termen mediu și lung pentru realizarea investițiilor necesare în infrastructura principală de irigații, în vederea eficientizării sistemului, fie că vorbim despre programul Junker, fie despre un pact național pe irigații pe care organizațiile profesionale ale producătorilor din sectorul agroalimentar îl susțin întru-totul’, se mai spune în comunicat.

2 miliarde de euro minus după ce soarele a pârjolit lanurile de cereale. „Culturile cele mai afectate sunt,în special, porumbul şi floarea soarelui”, a spus Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.

‘Vom încerca să identificăm pierderile pe fiecare fermier în parte și pe suprafețele respective să intervenim cu despăgubiri în limita permisă de bugetul de stat. Concret, pentru fermierii mici și care au avut pierderi mai mari de 30% din suprafața cultivată vom interveni cu un ajutor de la buget de stat sub forma unei scheme de minimis. Aceasta va fi legiferată printr-o Hotărâre de Guvern, cel mai probabil în luna septembrie, urmând ca la prima rectificare bugetară în funcție de resursele pe care le primim să și acordăm aceste despăgubiri în 2015’, a spus ministrul Agriculturii. 900 de mii de hectare sunt calamitate.

Fermierii vor primi bani în funcţie de procentul în care este calamitat fiecare hectar deţinut. Deşi ministerul nu a avansat nicio sumă privind cuantumul despăgubirilor, agricultorii spun că este vorba despre 3.000 de lei pentru fiecare hectar afectat de secetă.

Banii ar putea fi alocaţi la rectificarea bugetară din octombrie, spune ministrul Agriculturii. Spre comparaţie, în 2012, când numărul hectarelor afectate de secetă a fost dublu, statul a dat 400 de milioane de lei pentru 600 de mii de fermieri, care aveau până la 10 hectare. Pentru a-i despăgubi pe fermierii mari, este însă nevoie de acceptul Comisiei Europene.

Producţia de rapiţă este mai mică, aproape 957.000 de tone, faţă de un un milion de tone anul trecut. Analiştii se tem că agricultura va avea un impact negativ în economie până la finalul anului. În 2014, agricultura a avut o contribuţie de 4,7% în economie.

Federația Națională Pro Agro are în prezent 17 membri, dintre care șase fondatori. Este o organizație profesională înființată în 2011 de și pentru producătorii din agricultură, industria alimentară și servicii conexe din România. Pro Agro promovează, reprezintă, susține și apără intereselor membrilor organizațiilor profesionale reprezentative la nivel național în raport cu instituțiile europene și naționale publice sau private. (C.M.)

sursa:agerpres, digi24


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât timp păstrăm facturile și chitanțele: Care sunt documentele pe care este bine să nu le arunci

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât timp păstrăm facturile și chitanțele: Care sunt documentele pe care este bine să nu le arunci Multe persoane aruncă imediat chitanța după ce plătesc o factură sau cumpără un produs, considerând că nu le va mai fi de folos. În realitate, există documente care ar trebui păstrate luni sau chiar ani întregi, deoarece pot […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce tipuri de construcții pot fi ridicate în gospodării, fără autorizație: Mai puțină birocrație pentru unele lucrări, după adoptarea noului Cod al Urbanismului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce tipuri de construcții pot fi ridicate în gospodării, fără autorizație: Mai puțină birocrație pentru unele lucrări, după adoptarea noului Cod al Urbanismului Noul Cod al Urbanismului prevede mai puțină birocrație pentru unele lucrări, dar reguli mai dure pentru construcțiile făcute ilegal. De asemenea, acesta schimbă modul în care românii își pot ridica sau modifica […]

Citește mai mult

Actualitate

Biletele de tratament pentru pensionari 2026: Cine poate beneficia și când se ridică în septembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Biletele de tratament pentru pensionari 2026: Cine poate beneficia și când se ridică în septembrie Pensionarii și asigurații din sistemul public de pensii din România pot beneficia și în luna septembrie 2026 de bilete de tratament balnear repartizate prin casele teritoriale de pensii, în cadrul seriilor 9 și 10 programate pentru această perioadă. Primele plecări […]

Citește mai mult