Descoperire macabră la Blaj
Iată un exemplu crud despre cum poate ajunge un om în singurătate, un om despre a cărui soartă nu se mai interesează nimeni. Cadavrul lui Ioan de 68 de ani a fost găsit de către poliţişti marţi dimineaţă, în garsoniera în care locuia, dintr-un bloc situat pe strada Câmpul Libertăţii din Blaj.
Pentru că nu îl mai văzuse de circa o săptămână iar din locuinţa savenea un miros puternic de cadavru, un vecin de scară a sesizat autorităţile. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj care s-au deplasat la faţa locului au găsit uşa garsonierei încuiată iar la sonerie nu răspundea nimeni. Cu ajutorul unei scări mobile aceştia au reuşit să pătrundă în locuinţa lui I. Ioan, unde au făcut o descoperire macabră. Cadavrul bărbatului se afla în stare de putrefacţie şi era întins pe pat.
Corpul neînsufleţit a fost transportat şi depus la Morga Spitalului Municipal Blaj, unde, în urma efectuării necropsiei de către medicul legist, s-a stabilit că moartea lui Ioan nu a fost violentă şi a survenit ca urmare a insuficienţei cardiace, cardiomiopatie dilatativă.
Este un exemplu care ar trebui să ne atragă serios atenţia asupra unei situaţii cu care se confruntă tot mai mulţi vârstnici din Alba şi din întreaga ţară – singurătatea.
Prima cauză este o abandonare din partea membrilor familiei. Fie că aceştia locuiesc în alte oraşe, sau sunt plecaţi în străinătate, sau pur şi simplu sunt prea prinşi de problemele lor ca să se mai ocupe şi de cele ale unui om bătrân şi bolnav, se poate ajunge în situaţii ca cea a lui Ioan din Blaj.
Cea de-a a doua cauză majoră este legată de solidaritatea şi interesul tot mai scăzut faţă de semenii noştri mai vulnerabili, fie ei vecini, prieteni, amici sau chiar necunoscuţi.
Situaţia în care a ajuns Ioan este o problemă care în urmă cu câţiva ani a declanşat o dezbatere publică intensă în Franţa, după ce într-o vară au fost înregistrate mai multe cazuri de vârstnici decedaţi, a căror cadavre au fost descoperite după zile întregi sau chiar luni de zile în apartamentele în care locuiau. Majoritatea dintre ei aveau copii, nepoţi sau chiar strănepoţii, dar acest lucru nu mai era se pare îndeajuns pentru a nu cădea pradă singurătăţii.
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
10 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
10 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează sâmbătă, 10 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
Pietonii indisciplinați și șoferii care nu le acordă prioritate, în vizorul polițiștilor: Amenzi de aproape 17.000 de lei și 12 permise de conducere reținute
Pietonii indisciplinați și șoferii care nu le acordă prioritate, în vizorul polițiștilor: Amenzi de aproape 17.000 de lei și 12 permise de conducere reținute Pietonii indisciplinați și șoferii care nu le acordă prioritate au fost luați în vizor de polițiștii din Alba. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 17.000 de lei și au reținut […]
VIDEO | Zeci de persoane și mașini, verificate de polițiști la Blaj, prin intermediul aplicației eDAC: Amenzi de peste 8.000 lei
Zeci de persoane și mașini, verificate de polițiști la Blaj, prin intermediul aplicației eDAC: Amenzi de peste 8.000 lei Poliția Municipiului Blaj a desfășurat la data de 9 octombrie 2026, în intervalul orar 18.00 – 21.00, o acțiune care a avut drept scop prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. […]
