Derby-uri la Cugir şi la Ighiu
Remiză albă între Olimpia Aiud şi Viitorul Unirea în restanţa contând pentru etapa inaugurală a Ligii a IV-a. Aiudeanul Felindean a fost din nou cel mai bun de pe teren, în urma acestui rezultat Viitorul Unirea clasându-se pe poziţia a treia, cu 7 puncte (7-1), iar Olimpia pe locul 13, cu un punct (3-5). Au fost utilizate formaţiile: lOlimpia (antrenor Cristian Biro): Hagiu – Hetea (87, M. Radu), Oct. Lazea, Bradea, Ţon, M. Groza, R. Bălan, Gâlea (57, Gh. Muntean), C. Lazea (67, Al. Damian), Felindean, Coltor; lViitorul Unirea (antrenor Iosif Szekely): Clipici – Odvos, Raţiu, R. Damian, Bulgăr, Arinar, Sas, Cotoară, A. Gabor (90+4, Cr. Popa), Fl. Miclea (75, L. Szekely), Rezmuveş.
În etapa viitoare sunt două meciuri de foc, la Cugir (derby-ul oraşului), unde va „arde” Drăgana, respectiv la Ighiu, aici duelându-se pretendentele la şefie Performanţa (campioana precedentă) şi Europa (liderul actual). Runda a 4-a se va juca astfel: lsâmbătă 10 septembrie, ora 11.30: FC Cugir – CSO Cugir, Metalul Aiud – Arieşul Apuseni; lduminică, 11 septembrie, ora 11.30: Flamura Roşie Rădeşti – CIL Blaj, Olimpia Aiud – Cuprirom Abrud, Rapid CFR Teiuş – Sportul Sebeş, Viitorul Unirea – Viitorul Sântimbru, Performanţa Alba Iulia – Europa Alba Iulia; ora 17.00: Dalia Sport – CS Ocna Mureş. (N. Sasu)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”, după duelul din Seria 7 din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, 2-1 (0-0), a fost un derby „de Alba” onorat pe „Cetate”, un […]
Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 Vicecampioana, a patra victorie consecutivă, 3-0 (25-12, 25-15, 25-19) în deplasare cu Știința București Citește și: Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj Volei Alba Blaj a obținut a patra victorie consecutivă, […]