Deputatul USR Alba, Beniamin Todosiu, despre Marius Nicoară, „un băiat extraordinar și harnic” și Viorel Rașcovici, „omul potrivit la locul potrivit”
Deputatul USR Alba, Beniamin Todosiu, despre Marius Nicoară, „un băiat extraordinar și harnic” și Viorel Rașcovici, „omul potrivit la locul potrivit”
Beniamin Todosiu, deputat al Alianței USR PLUS Alba, a discutat în cadrul unei emisiuni la Radio Unirea FM, referitor la propunerea celor doi membri ai USR, pentru funcția de subprefect al județului Alba, Marius Nicoară, care a avut o condamnare penală și Viorel Rașcovici, un tânăr pensionar special, cu o facultate la o „fabrică de diplome”.
„După cum știți, în urma negocierilor la nivel național, poziția de subprefect în județul Alba i-a revenit USR-ului și în speță Biroului Județean USR Alba să facă nominalizarea. Adică la început am făcut o nominalizare, Marius Nicoară, pe care în continuare îl consider un băiat extraordinar, un băiat harnic, care deși a avut acum 10 ani o problemă cu justiția, a reușit să treacă și în momentul de față este un tânăr avocat la început de drum și am mare încredere în el și în profesionalismul lui.
Citește și: De ce a fost CONDAMNAT PENAL candidatul propus de USR Alba pentru funcția de subprefect, NEVOIT să se RETRAGĂ
Eu mă bucur că presa este cu ochii pe noi, pentru că aceste lucruri, noi nu vrem să le facem cumva pe ascuns sau să mușa
malizăm nimic, tocmai de aceea preferăm ca oamenii să știe dacă sunt sincope, să le cunoască, nu avem nimic de ascuns.
Nominalizarea domnului Viorel Rașcovici a venit în etapa a doua, unde Biroul Național ne-a cerut trei nominalizări, asta a cerut în toată țara, câte trei nominalizări, și din aceste nominalizări, Biroul Național a decis persoana care este cea mai potrivită pentru poziția respectivă.
Din punctul de vedere al Biroului Național, Viorel Rașcovici este persoana care a emanat cea mai mare încredere și ei au considerat că este omul potrivit la momentul potrivit, am încredere în decizia colegilor mei de la Biroul Național, Viorel Rașcovici, din moment ce a fost nominalizat de Biroul Județean între cele trei nominalizări, înseamnă că a primit aprobarea Biroului Județean Alba.
Citește și: USR Alba, o nouă ”propunere cu cântec” pentru funcția de subprefect. După un fost condamnat penal, urmează un fost polițist cu o facultate neautorizată, Viorel Rașcovici
Faptul că a avut acea problemă sau facultatea la care a studiat a avut ceva probleme cu legea în trecut, este problema facultății, nu este problema dânsului, pentru că el de bună credință s-a dus să facă acele studii la acea facultate. Repet, problema cu diploma, din moment ce MAI-ul a verificat-o și l-a încadrat la studii superioare, din moment ce Universitatea Babeș Bolyai, în baza acelei diplome i-a permis să facă acea școală postuniversitară, apoi, Secretariatul General al Guvernului, după verificări a constatat că diploma este ok, din punctul nostru de vedere lucrurile sunt simple.
Domnul Rașcovici va trebui să demonstreze că este omul potrivit la locul potrivit și domnul Rașcovici în perioada următoare asta va trebui să facă. Va trebui să ia acea voce a cetățenilor în Prefectură, va trebui să vegheze din Prefectură asupra modului în care se fac lucrurile la nivelul județului Alba și dacă hotărârile acelea de Consiliul Local sunt sau nu legale și sunt în temeiul legii și domnul Rașcovici va trebui să demonstreze în următoarea perioadă dacă este omul potrivit la locul potrivit.
Eu am încredere că va face acest lucru și asta se va vedea”, a declarat deputatul Beniamin Todosiu, la Radio Unirea FM.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Taxa turistică revine la Alba Iulia în 2027: Cât vor plăti turiștii pentru fiecare zi de cazare
Taxa turistică revine la Alba Iulia în 2027: Cât vor plăti turiștii pentru fiecare zi de cazare Taxa de promovare turistică ar urma să fie reintrodusă la Alba Iulia începând cu 2027, la un nivel de 2 lei pentru fiecare adult și fiecare zi de cazare. Măsura este inclusă în proiectul de hotărâre nr. 495 […]
Impozitele și taxele locale din Alba Iulia pentru 2027: Ce se schimbă pentru clădiri, mașini și firme. Document
Impozitele și taxele locale din Alba Iulia pentru 2027: Ce se schimbă pentru clădiri, mașini și firme Primăria Municipiului Alba Iulia a deschis, miercuri, 11 noiembrie 2026, procedura de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre privind nivelurile impozitelor și taxelor locale aplicabile în 2027. Documentul, inițiat de primarul Gabriel Pleșa, urmează să ajungă în fața […]
Video | Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat în „mini-Veneția”: Avarie majoră a conductei de transport a apei
Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat în „mini-Veneția”: Avarie majoră a conductei de transport a apei Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat astăzi, 11 noiembrie 2026, în „mini-Veneția” după ce o avarie majoră a conductei de transport a apei a avut loc și a inundat străzile din zonă. Astfel, […]
