Deputatul Călin Potor denunţă amestecul politicului în concursurile desfăşurate la Spitalul Judeţean Alba
Deputatul liberal Călin Potor a denunţat ieri în cadrul unei conferinţe de presă starea de tensiune ce persistă în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, din perspectiva diverselor examene organizate de Consiliul Judeţean Alba, pentru absolut toate cadrele ce activează în această unitate medicală. De această dată, liberalul a făcut public mesajul primit de actualul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe, dr. Ioan Boilă căruia „i s-a transmis prin ec. Nicoleta Coşarcă, managerul spitalului că nu este agreat de preşedintele CJ Alba, Dumitrel”. În consecinţă, dr. Boilă, care este de mai bine de un deceniu şef la urgenţe şi este medic de specialitate în acest domeniu, cu calificările anuale necesare, a renunţat să se mai înscrie la concursul de reconfirmare pe post ce urmează să se desfăşoare în 28 noiembrie. Potor a adăugat că deţine informaţii potrivit cărora mai mulţi medici şefi de secţie în Spitalul Judeţean Alba au renunţat să se mai înscrie la concursurile de reconfirmare pe post din 28 noiembrie.
În acelaşi contex al stării generale de nemulţumire creată de directorii PDL ai unor instituţii publice, Călin Potor a cerut public demisia directoarei Căminului de Persoane Vârstnice din Alba Iulia, pe fondul listei de nereguli sesizate ieri în ziarul Unirea. „Îi cer public demisia directoarei Corina Bedelean, pentru modul în care administrează această unitate în care sunt îngrijiţi bătrânii. În plus, îi aştept să vină cu chitanţierul la mine să plătesc eu geamul spart în baie de fostul lor chiriaş, Ioan Radu de 90 de ani. Săptămânal, în cadrul fiecărei conferinţe de presă, voi cere public demisia acestei directoare”, a spus Călin Potor.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]