Deputat Florin Roman: ”PNL solicită trecerea activelor abandonate de stat la autoritățile locale”
Haosul generalizat pe care pe care îl patronează Guvernul PSD-ALDE a lovit din plin și sistemul de învățământ și cel de apărare.
După ce au promis doar lapte și miere, guvernanții nu știu în momentul de față de unde să mai reducă din cheltuieli, așa că au decis să mai închidă din unitățile de învățământ sau din cazărmi. La fel de grav este și faptul că aceste spații sunt lăsate în paragină, ignorând că au fost construite pe bani publici!
Astfel, prin procesul de reorganizare de la nivelul Inspectoratelor școlare județene, o serie de școli și grădinițe și-au închis porțile sau urmează ca în aceste unități de învățământ să nu se mai desfășoare activități didactice, începând cu anul școlar 2018-2019. În aceste condiții, unitățile de învățământ rămân practic ale nimănui, întrucât Ministerul Educației Naționale nu dispune de bugetul necesar pentru lucrări de întreținere sau modernizare.
De asemenea, o situație similară o reîntâlnim și în cazul Ministerului Apărării Naționale, unde zeci de cazărmi zac în paragină, după ce aceste unități au fost desființate, dezafectate sau relocate. În același timp, sute de spații ale regiilor autonome sau ale societăților comerciale, aflate în subordinea diferitelor ministere, cum este de exemplu, cel al Economiei, s-au transformat în ruine, au fost devalizate sau abandonate.
Din păcate, autoritățile locale sau județene nu pot investi în aceste spații și nu le pot da alte destinații, întrucât nu le au în proprietate sau administrare. Transferul unităților școlare și a spitalelor către UAT-uri a demonstrat ca ele au devenit o prioritate pentru administrațiile publice locale, care le-au îmbunătățit condițiile și le-au pus în slujba comunității și a interesului public.
Solicit, pe această cale, Guvernului Dăncilă să facă o inventariere a acestor spații abandonate și să adopte de urgență un act normativ prin care să se realizeze transferul acestor active către comunitățile locale!
Deputat PNL Florin ROMAN
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]
Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”
Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]
