Politică Administrație

Deputat Florin Roman: ”PNL pune STOP liberării condiționate pentru criminali, violatori, tâlhari, pedofili sau corupți!”

Ioana Oprean

Publicat

în

PNL propune măsuri concrete pentru a asigura protecția cetăţenilor români în fața valului de infracţiuni comise cu violenţă la nivel stradal, dar și pentru ca acei corupți care au fost prinși și condamnați în instanță să își execute pedeapsa până la capăt, fără posibilitatea de a mai fi eliberați condiționat.

Petrecerea Divorțaților

Din păcate, în ultima perioadă am asistat la o explozie a fenomenului infracțional ca urmare a adoptării și aplicării Legii nr.169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Noile reglementări au condus la rezultate nefaste în ceea ce privește siguranța cetățenilor români. Realitatea ne-a arătat că acei condamnați, care au fost eliberați condiționat, în loc să demonstreze că s-au îndreptat în fapt au recidivat.

Tocmai de aceea, în calitate de deputat PNL, am inițiat și depus o propunere legislativă prin care vin și corectez această situație. Propun, astfel, modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal având ca obiectiv reducerea recrudescenței fenomenului infracțional, dar și de a conduce la o responsabilizare mult mai mare în actul de justiție și în sistemul penitenciar.

Am avertizat în nenumărate rânduri asupra efectelor negative ale legii regimului compensatoriu, însă nici ministrul de interne Carmen Dan, nici Guvernul PSD-ALDE nu au avut urechi să audă! Nu au contat în niciun fel nenumăratele cazuri de violență în care au fost implicați foști deținuți care abia beneficiaseră de prevederile „recursului compensatoriu”.

Incidente ca cel din noiembrie 2018 când un bărbat, care abia fusese eliberat din penitenciar, unde ispășise pedepse pentru tâlhărie si tentativa de viol, a lovit cu sălbăticie și a tâlhărit o tânără într-un bloc din Alba Iulia sau abominabilul asasinat din 13 ianuarie acest an, când un tânăr de 25 de ani a murit la Spitalul din Mediaș, după ce a fost înjunghiat de un fost condamnat pentru omor și care fusese eliberat recent în baza recursului compensatoriu nu trebuie să se repete!

Criminalii, violatorii, tâlharii, pedofilii sau corupții nu merită să se întoarcă în societate fără să plătească pentru faptele comise! Mai presus de toate este siguranța cetățenilor!

Deputat PNL Florin ROMAN


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult