Actualitate

Demisie în MASĂ în Parlament. Senatorii și deputații USR ,,părăsesc” posturile, pentru a nu beneficia de pensii SPECIALE

Ioana Oprean

Publicat

în

Parlamentarii USR își vor prezenta mâine demisia pentru a nu beneficia de pensii speciale, infomația publicată inițial de HotNews.ro pe surse, fiind confirmată ulterior de Dan Barna, într-o postare pe Facebook.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit unor surse din partid demisia va deveni efectivă cu data de 18 decembrie, înainte de expirarea oficială a mandatului. Motivul: USR-iștii se tem că vechile partide ar putea strecura în ultilmele zile ale legislaturii proiecte controversate.

USR are 38 de parlamentari: 25 de deputați și 13 senatori.

„Așa cum am anuntat în această după-amiază, mâine dimineață deputații și senatorii USR își vor depune demisia din Parlament pentru a nu face parte dintre cei care vor primi pensie specială. Pensia specială este o sfidare la adresa oamenilor cinstiți din această țară. Să reprezinți voința populară este o onoare, nu o corvoadă. Pe agenda Parlamentului este deja de patru ani un proiect de lege al USR care urmărește eliminarea acestor pensii. Patru ani de zile în care niciodată nu s-a găsit o majoritate care să facă acest lucru. Niciodată. Dar, pentru că am promis oamenilor că nu vom beneficia de ele, ne vom depune demisiile înainte de finalul acestui mandat. USR PLUS va face din eliminarea pensiilor speciale condiție esențială pentru participarea la orice coaliție de guvernare”, a scris Dan Barna pe Facebook.

USR a avut un proiect de eliminare a pensiilor speciale care nu a trecut de parlament. La fel s-a întâmplat cu propunerea de impozitare.

Programul de guvernare prezentat de USR-PLUS prevede eliminarea pensiilor speciale și calcularea tuturor pensiilor după același sistem. „Egalitatea românilor în fața pensiei înseamnă la contribuție egală, pensie egală. Eliminarea tuturor pensiilor speciale și recalcularea lor, în cazul categoriilor profesionale (exemplu: militari) care nu au avut contribuții, pe baza unei contribuții implicite la veniturile pe care le-au avut de la Stat. În cazul în care unele nu se pot elimina, se va aplica impozitarea cu 90% a tuturor pensiilor speciale peste pragul de cinci pensii minime cumulate”, se arată în programul de guvernare propus de USR-PLUS.

Sursa: hotnews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult