Definitivat 2020: Orice inspecţie poate fi echivalată cu o solicitare scrisă până pe 5 iunie. Reguli OFICIALE
Ministerul Educaţiei a anunţat că a făcut o serie de actualizări ale metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ.
Redăm modificările anunţate:
Perioada concediului de maternitate, precum și perioada suspendării cursurilor ca urmare a declarării stării de urgență/alertă se consideră vechime la catedră pentru cadrele didactice înscrise la examenul național de definitivare în învățământ;
În sesiunea 2020, structura examenului este următoarea:
Etapa I – eliminatorie:
a) susținerea a cel puțin unei inspecții de specialitate/recunoașterea notei obținute la ultima inspecție la clasă, inspecție susținută în calitate de cadru didactic calificat;
b) evaluarea portofoliului profesional.
Etapa a II-a (finală): o probă scrisă
În anul școlar 2019-2020, candidații care nu au susținut prima inspecție de specialitate în cadrul examenului pot solicita inspectoratului școlar recunoașterea notei obținute la ultima inspecție la clasă, inspecție susținută în calitate de cadru didactic calificat. Solicitarea se transmite în scris inspectoratului școlar, până la data de 5 iunie 2020. Candidații vor preciza unitatea de învățământ în care a fost susținută inspecția, precum și nota obținută/calificativul obținut. Recunoașterea/echivalarea inspecției, la solicitarea candidaților, se realizează până la data de 12 iunie 2020.
Măsuri de prevenție/protecție în sălile de examen:
repartizarea în săli a candidaților care susțin examenul în sesiunea 2020 se face cu respectarea măsurilor de distanțare fizică;
într-o sală de examen, pot susține proba scrisă un număr de 10 candidați.
În sesiunea 2020 a examenului, nota obținută la examen se calculează după formula: ND=(2NI+NP+7NS)/10, unde:
* ND – nota de la definitivat
* NI – nota de la inspecție (respectiv cea mai mare dintre notele la cele două inspecții de specialitate obținute de candidatul care a susținut ambele inspecții)
* NP – nota pentru portofoliu
NS – nota la proba scrisă (toate notele fiind obținute de candidat în sesiunea de examen curentă).
Nota minimă de promovare a examenului este 8 (opt).
Sursa: edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]
