Ştirea zilei

Declarația pe propria răspundere în Starea de Alertă: Precizări importante de la autorități

Ioana Oprean

Publicat

în

Virgil Guran, consilierul primului ministru Ludovic Orban, a făcut mențiuni importante despre declarația pe propria răspundere pe care cetățenii vor fi nevoiți să o completeze pentru deplasări în afara localității, după ce Klaus Iohannis a declarat că aceasta va fi necesară și pe timpul stării de alertă.

Petrecerea Divorțaților

„Dacă o persoană din Galaţi, Iaşi, Constanţa, locuieşte în Bucureşti, spre exemplu, o face cu un motiv întemeiat, chiar dacă domiciliul este în altă localitate. Fie lucrează, fie învaţă la o şcoală. Să nu credeţi că vor fi controale pe stradă, să fie toată lumea legitimată. Oricum, pe baza lucrurilor ante-menţionate, nu vor fi probleme. Asta se putea arăta şi în starea de urgenţă.

Se poate arăta legitimaţia de lucru, o dovadă că munceşte în oraşul în care locuieşte, deşi nu are domiciliul în acte. Verificările se fac pe traseu, în afara oraşelor, iar în acel moment ar putea fi nevoie de acea declaraţie şi de dovada motivului pentru care se deplasează. ”, a spus consilierul lui Ludovic Orban, Virgil Guran.

Se discută amănuntele declarației pe propria răspundere

”În ceea ce priveşte declaraţia pe propria răspundere, se discută şi o posibilă schimbare, amănuntele se stabilesc astăzi, dar va fi ceva asemănător. Vă spun ceva, nimeni nu va veni cu sancţiune pentru că o persoană nu a făcut declaraţia standard, ci una originală”, a explicat Virgil Guran în exclusivitate pentru DCNEWS.

sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult