Decizie halucinantă: Un judecător a decis să aducă „turul 2 înapoi”: Reacția BEC după suspendarea anulării alegerilor de către CCR
Decizie halucinantă: Un judecător a decis să aducă „turul 2 înapoi”: Reacția BEC după suspendarea anulării alegerilor de către CCR
Curtea de Apel Ploiești a suspendat joi, 24 aprilie 2025, executarea hotărârii prin care Curtea Constituțională a României a anulat alegerile prezidențiale din decembrie 2024. Ulterior, Biroul Electoral Central a transmis că această decizie „nu provoacă niciun efect” și că își continuă activitatea în mod normal.
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a afirmat, joi, că legislaţia, în momentul de faţă, nu permite adoptarea unor soluţii specifice contenciosului administrativ de suspendare sau anulare de către instanţele judecătoreşti ale unor decizii sau hotărâri ale Curţii Constituţionale.
„Am observat şi eu existenţa unei astfel de hotărâri judecătoreşti. Urmează să analizăm contextul în care aceasta a fost adoptată, pentru a stabili în ce măsură pot să fie exercitate atribuţii instituţionale ale ministerului nostru cu privire la exercitarea unor verificări disciplinare, întrucât, strict la nivel teoretic, nu există căi de atac în legislaţia din România prin care decizii sau hotărâri ale Curţii Constituţionale, care nu sunt acte administrative conform legislaţiei, să fie atacate în contenciosul administrativ. Legea, în momentul de faţă, nu permite adoptarea unor soluţii specifice contenciosului administrativ de suspendare sau anulare de către instanţele judecătoreşti ale unor decizii sau hotărâri ale Curţii Constituţionale”, a declarat Marinescu.

BEC: „Decizia nu provoacă niciun efect”
Biroul Electoral Central a transmis că această decizie „nu provoacă niciun efect” și că își continuă activitatea în mod normal.
„Biroul Electoral Central continuă activitatea! Alegerile continuă conform calendarului. Suspendarea Hotărârii CCR nu își produce efecte întrucât efectele ei s-au materializat prin Decizia BEC 2024 care a fost contestată și rămasă definitivă. OUG 1 și HG se bucură de prezumția de legalitate. În aceste condiții, decizia Curții de Apel Ploiești nu are niciun efect”, a mai transmis BEC.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Curtea de Apel Ploiești a acceptat contestația privind suspendarea deciziei Curții Constituționale privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024. În prezent, decizia CCR este suspendată, dar decizia adoptată la Curtea de Apel Ploiești poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
„E o bombă, într-adevăr, și o lebădă de toate culorile pentru aceste alegeri. E o situație nemaiîntâlnită. Nu a existat o hotărâre judecătorească prin care o hotărâre a CCR să fie anulată sau suspendată.
„În primă instanță, Curtea de Apel a dispus anularea acelei hotărâri. Dispoziția nu e definitivă, deci nu produce deocamdată vreun efect. Dar, în același timp, a dispus și suspendarea efectelor pe viitor, care derivă din hot. 32 din 6 decembrie 2024. Aici legea spune că această dispoziție e executorie, produce efecte chiar de la momentul pronunțării, adică începând de astăzi. Asta înseamnă că orice instituție publică, orice persoană trebuie să respecte hotărârea judecătorească și cred că se va invoca curând în fața BEC-ului că nu se mai pot desfășura niciun fel de activități legate de organizarea noilor alegeri.
Dacă ne uităm în hot. 32 de anul trecut vom vedea că la sfârșit are două prevederi, că se anulează procesul electoral în curs, și că se dispune reluarea unui nou proces electoral.
Acest punct doi e practic suspendat”, a explicat avocatul Toni Neacșu, la Antena 3 CNN.
„Turul II nu poate fi reluat”
Avocatul a mai adăugat că turul II al alegerilor de anul trecut nu ar putea fi reluat și că toate aceste discuții din spațiul public avantajează anumiți candidați.
„Turul II nu poate fi reluat. Nu avem deocamdată o hotărâre definitivă, e doar o suspendare. Guvernul nu poate face nimic acum. Problema e că BEC va fi pus în situația să accepte sau nu efectele acestei hotărâri. Cel mai probabil, BEC va refuza să pună în executare această hotărâre. Există și varianta în care suspendarea campaniei electorale să dureze puțin, pentru că avem acel termen de recurs de cinci zile. Dacă judecătorul a reușit să motiveze totuși în acest interval hotărârea într-o săptămână, maximum, am avea și o soluție definitivă a Înaltei Curți de Casație, care e destul de previzibilă, raportat la propria ei jurisprudență. Cinci, șapte zile nu ar afecta atât de mult calendarul actual, dacă nu, singurul efect concret ar fi o amânare a primului tur.
Cred că vorbim de un judecător care e afectat în mod direct de pensiile magistraților și a avut un puseu de revoltă. Poate să facă obiectul inspecției judiciare. Nu ai voie să pui pasiuni personale în hotărârile pe care le dai. Cealaltă explicație mi-e teamă că ține de influențarea acestor alegeri și a rezultatelor lor. Nu se va ajunge la reluarea turului II, dar toate aceste discuții avantajează anumiți candidați. O hotărâre a unei curți de apel nu poate înfrânge o decizie a CCR. Eu așa știam până astăzi. Asta spune legea”, a mai afirmat avocatul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Profesorul Cristian Păun: „PNL este plin de pedeliști. Nostalgici după pedeliști notorii care au preluat stindardul liberalismului, ducându-l cu emfază și virtute spre socialismul democratic”
Profesorul Cristian Păun: „PNL este plin de pedeliști. Nostalgici după pedeliști notorii care au preluat stindardul liberalismului, ducându-l cu emfază și virtute spre socialismul democratic” „PNL este plin de pedeliști. Nostalgici după pedeliști notorii care au preluat stindardul liberalismului, ducându-l cu emfază și virtute spre socialismul democratic de la noi construit pe ogivele comunismului ceaușist”, […]
Ilie Bolojan despre posibilul Guvern Tomac: „Cu siguranţă, celor de la PSD le convine: îi ajută să fugă de răspundere”
Ilie Bolojan despre posibilul Guvern Tomac: „Cu siguranţă, celor de la PSD le convine: îi ajută să fugă de răspundere” Premierul interimar și liderul PNL, Ilie Bolojan, a lansat joi seară critici dure la adresa PSD, pe care îl acuză că evită asumarea responsabilității guvernării și manifestă o atitudine ipocrită în raport cu AUR. Invitat […]
Cristian Pomohaci, arestat preventiv într-un dosar referitor la infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale
Cristian Pomohaci, arestat preventiv într-un dosar referitor la infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale Cântărețul Cristian Pomohaci a fost arestat preventiv într-un dosar referitor la infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale. „În această seară, 4 iunie 2026, Judecătoria Târgu Mureș a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, dispunând măsura arestării […]