Decepția sezonului fotbalistic în Alba, ratarea promovării în Liga 2! Analiza evoluțiilor conjudețenelor din Seria 7 a eșalonului terț
Decepția sezonului fotbalistic în Alba, ratarea promovării în Liga 2! Analiza evoluțiilor conjudețenelor din Seria 7 a eșalonului terț
Ediția 2024/2025 a Ligii 3 a avut la start 4 reprezentante ale fotbalului județean, repartizate în Seria 7. Decepția sezonului este, fără îndoială, ratarea promovării în eșalonul secund, în condițiile în care CSM Unirea Alba Iulia și CS Universitar Alba Iulia aveau acest obiectiv.
Citește și: După modelul „Corvinul Hunedoara”, antrenorul Alexandru Pelici continuă la CSM Unirea Alba Iulia și în ediția 2025/2026!

Cele două echipe din Cetatea Marii Uniri au acces în play-off, însă nu au reușit să facă pasul spre eșalonul superior. Studenții, la al treilea sezon consecutiv pe a treia scenă fotbalistică, au realizat cea mai bună clasare, poziția a treia, cu 52 de puncte, cu 3 puncte mai puțin decât CSM Unirea Alba Iulia. În sezonul anterior, CSU Alba Iulia a fost singura reprezentantă a Albei în play-off, terminând pe locul 4 în Seria 9 (40 de puncte), un progres sub comanda lui Alin Minteuan.
Pentru CSM Unirea Alba Iulia decepția este evidentă, chiar dacă parcursul elevilor lui Alexandru Pelici a fost net superior sezonului anterior, când s-a început sezonul cu Stelian Gherman pe banca tehnică, înlocuit, după un start ratat cu Alexandru Pelici, însă albaiulienii au terminat campionatul pe prima poziție în play-out! În ediția curentă, CSM Unirea Alba Iulia visa frumos, mai ales după calificarea de poveste din sferturile de finală ale Cupei României, dar s-a trezit eliminată brutal din barajul semifinal, la loviturile de departajare, de SCM Râmnicu Vâlcea!
*Fără retrogradată, după 5 ani
Și la Metalurgistul Cugir, al doilea campionat succesiv în play-out, este o creștere raportat la campionatul precedent. În 2024, „roș-albaștrii” au fost pe locul 3 în această fază, cu 39 de puncte, iar în acest an au încheiat pe poziția a doua (cu 35 de puncte, mai puține decât în ediția anterioară). Demn de remarcat este faptul că Lucian Itu a devenit cel mai longeviv antrenor din județ, cu 6 ani petrecuți pe banca tehnică a formației din orașul natal.

Notabil a fost parcursul nou-promovatei CIL Blaj, care a adus fotbalul din „Mica Romă”, după 16 ani, la nivel național. Pregătită de Daniel Tătar, gruparea blăjeană a încheiat în campionatul pe locul al treilea în play-out, cu un punct mai puțin decât Metalurgistul Cugir, fără a avea emoții în privința retrogradării. Merită consemnat faptul că CIL Blaj a impresionat în deplasare, cu 21 de puncte adjudecate, comparativ cu doar 13 în fața fanilor, unde a rămas datoare.
Pe de altă parte, Alba rămâne cu toate cele 4 reprezentante în Liga 3, asta după 5 campionate consecutive cu retrogradări: Industria Galda (2024), CS Ocna Mureș (2023), AFC Unirea Alba Iulia (2022, a primit loc ulterior), Industria Galda de Jos (2021), CS Ocna Mureș (2019), în 2020 stagiunea a fost întreruptă din cauza pandemiei.Și ar putea fi 5 combatante din județ, în condițiile în care Hidro Mecanica Șugag, campioana din Liga 4, ar putea promova la „masa verde” întrucât reprezentanta Covasnei nu îndeplinește condițiile impuse de FRF.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Laura Bogdan și Alexandru Sibișan (CS Unirea Alba Iulia), medalii de aur la Cupa României OPEN la judo
Laura Bogdan și Alexandru Sibișan (CS Unirea Alba Iulia), medalii de aur la Cupa României OPEN la judo Sportivii Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia au obținut două medalii de aur la Cupa României OPEN la judo, competiție desfășurată în perioada 16–17 octombrie 2026, la Satu Mare. Alexandru Sibișan a câștigat locul I la categoria de […]
La Under 19, LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, pe podium, după etapa a noua! După etapa a noua a campionatelor organizate de FRF, la Under 19 conjudețenele LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia se clasează pe podiumul Seriei 10. La Under 17 s-a înregistrat singurul insucces al etapei pentru reprezentantele Albei, LPS […]
Liga 5, etapa a 6-a: Mureșul Gâmbaș, 6 victorii din 6! Academia Șona 2 a preluat șefia în Seria 2
Liga 5, etapa a 6-a: Mureșul Gâmbaș, 6 victorii din 6, în Seria 1! Academia Șona 2 a preluat șefia în Seria 2 Mureșul Gâmbaș, liderul Seriei 1, rămâne singura grupare cu maximum de puncte din cel de-a șaselea eșalon, cu 6 partide adjudecate din tot atâtea meciuri! În duelul ultimelor două clasate din Seria […]
