Opinii - Comentarii

De JOI: ADIO ţigări aprinse în baruri şi restaurante! Intră în vigoare legea care interzice fumatul în spațiile publice. Cine vă poate amenda

Ioana Oprean

Publicat

în

fumatMai sunt doar trei zile în care românii își mai pot aprinde ţigările în baruri şi restaurante, fără teama că vor fi amendaţi. De joi, 17 martie, când va intra în vigoare legea, fumatul va fi interzis în toate spaţiile publice închise, precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii.

Petrecerea Divorțaților

Cine va încălca legea şi îşi va aprinde ţigara în spaţiul public riscă amenzi ce pot ajunge la 500 de lei.

În cazul persoanelor juridice care nu vor respecta interdicţiile referitoare la fumat se vor aplica sancţiuni cu înăsprire graduală. La prima abatere – amenda este de 5.000 de lei, la a doua abatere – 10.000 de lei plus suspendarea activităţii. La a treia abatere – amenda se ridică la 15.000 de lei, la care se adaugă închiderea unităţii.

Cine are dreptul să vă amendeze dacă fumați în spațiile publice

Lista celor care au competenţa să constate contravenţiile şi să aplice amenzile prevăzute de legea care va intra în vigoare joi a fost publicată vineri, 11 martie, în Monitorul Oficial.

Toate precizările sunt incluse în Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 47/2016 privind desemnarea personalului competent să constate contravenţiile şi să aplice sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Astfel, persoanele care pot să constate contravenţiile şi să aplice amenzile prevăzute de lege sunt:

  • ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române;
  • ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române;
  • personalul din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene/ Bucureşti-Ilfov;
  • ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române.

Prevederile Legii nr. 15/2016 vor intra în vigoare pe 17 martie. (A.M.)

sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela!

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela! Felicitări de Sfinții Mihail și Gavril • Urări pentru Mihai și Gavril În 8 noiembrie, îi sărbătorim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. În această zi peste 1,3 milioane de români îşi serbează ziua de naştere. ziarulunirea.ro vă oferă mai jos mesaje, urări, sms-uri şi felicitări […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Nume care se sărbătoresc de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. Peste 1,3 milioane de români își serbează onomastica

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce nume derivate se sărbătoresc de Sfântul Mihail și Gavriil 2026 Cei care poartă numele de Mihail, Gavril, Mihai, Mihaela, Michi, Mişa, Mihăiţă, Mişu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Gabriel, Gabriela, Gabi, Gabiță, Gavriil, Gavrilă sau alte derivate își serbează în 8 noiembrie, ziua numelui. Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îi prăznuiesc pe Sfinţii Arhangheli Mihail […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. FELICITĂRI și URĂRI de „La mulţi ani” pe care le puteţi trimite celor dragi de ziua numelui

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Sfinții Mihail și Gavriil 2026: Cele mai frumoase felicitări și urări de „La mulţi ani” pe care le puteţi trimite pentru Mihai și Gavriil Peste 1,3 milioane de români îşi serbează, pe 8 noiembrie, ziua numelui, cu ocazia sărbătoririi Sinfiţilor Mihail şi Gavriil. În această zi, cu toţii ne gândim la persoanele dragi […]

Citește mai mult