De ce au refuzat judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia să trimită la închisoare un şofer care a condus beat, cu permis fals cumpărat cu 500 de euro
De ce au refuzat judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia să trimită la închisoare un şofer care a condus beat, cu permis fals cumpărat cu 500 de euro
Sentinţa finală în dosarul unui bărbat care a fost trimis în judecată pentru că a condus pe autostrada A1 băut și cu un permis de conducere falsificat, a fost pronunțată recent de către Curtea de Apel Alba Iulia. Bărbatul, condamnat în primă instanţă la închisoare cu executare, a scăpat în final cu o pedeapsă cu suspendare.
Un bărbat de 42 de ani condamnat de Judecătoria Alba Iulia la o pedeapsă de un an şi cinci luni cu executare pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice, cu un permis de conducere fals, a primit, la Curtea de Apel Alba Iulia, unde a fost pronunţată sentinţa definitivă, o pedeapsă cu suspendare.
Totul a început în februarie 2017, când bărbatul a fost oprit de Poliţie pentru că circula, pe autostrada A1, Sibiu-Orăştie, cu 147 km/h. În momentul în care l-au oprit, poliţiştii l-au pus pe bărbat să sufle în etilotest. Observând că şoferul a consumat băuturi alcoolice, bărbatul a fost dus la recoltarea probelor biologice unde a reieşit o alcoolemie de 1,3 la mie în sânge la prima probă şi 1,2 la mie la proba a doua.
Permisul, cumpărat din Franţa cu 500 de euro
Astfel, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alocoolice, iar cercetările au scos la iveală că permisul prezentat este falsificat. Bărbatul a recunoscut că a obţinut permisul de conducere prin intermediul unor cunoştinţe din Paris, care i-au indicat o persoană care îl poate ajuta în obţinerea unui permis de conducere Canadian.
Bărbatul a declarat că a trimis prin intermediul unei firme de curierat 3 fotografii şi suma de 500 euro, având „credinţa că circulă legal cu acel permis de conducere obţinut, deşi nu a urmat ore de condus, de legislaţie şi nu a susţinut nici un examen”. Totuşi, a mai arătat bărbatul, pentru că nu era sigur că permisul era valabil s-a înscris la şcoala de şoferi.
Condamnat cu executare în primă instanţă
Prima fază a procesului în care bărbatul a fost trimis în judecată pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice s-a judecat la Judecătoria Alba Iulia. Judecătorul l-a condamnat pe bărbat la un şi cinci luni de închisoare cu executare, dar nu pentru fapte, cât pentru că inculpatul nu s-a prezentat la proces.
„Instanţa a apreciat că inculpatul s-a sustras de la judecată, în contextul în care s-a luat legătura telefonic, în mod repetat, cu mama acestuia, care deşi este justificat a prezuma că avea cunoştinţă despre numărul de telefon al acestuia, precum şi adresa la care locuieşte pe teritoriul Franţei, a refuzat să le furnizeze instanţei.
Având în vedere că aceasta cunoştea date cu privire la evoluţia stării de sănătate a acestuia, instanţa a apreciat că avea date şi cu privire la numărul de telefon al acestuia sau alte date utile în vederea localizării acestuia. S-a arătat că, pentru toate aceste motive, instanţa nu a putut aprecia decât în sensul sustragerii acestuia de la judecată”, se arată în sentinţa Judecătoriei Alba-Iulia.
Condamnat cu suspendare în apel
Hotărârea Judecătoriei Alba-Iulia a fost atacată cu apel, care s-a judecat la Curtea de Apel Alba-Iulia. Judecătorii de aici au menţinut cuantumul pedepsei, dar au dispus suspendare executării pedepsei.
„Curtea apreciază că nu există suficiente elemente care să fundamenteze, în pofida absenţei inculpatului la toate termenele acordate de-a lungul perioadei de peste un an în care s-a derulat procesul în faţa primei instanţe, o concluzie neechivocă în sensul că acesta s-a sustras de la judecată”, au arătat judecătorii Curţii de Apel.
De asemenea, Curtea de Apel Alba-Iulia a explicat şi motivele pentru care consideră că o pedeapsă cu suspendare este suficientă.
„Pedeapsa aplicată este închisoarea mai mică de 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, aceasta şi-a manifestat prin înscrisul comunicat Curţii de Apel Alba Iiulia acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar în raport de persoana inculpatului (în vârstă de 42 de ani în prezent, un copil minor, angajat cu contract de muncă din 8.10.2020 în Franţa), de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, Curtea apreciază că executarea pedepsei nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată”, au explicat judecătorii sentinţa definitivă de condamnare cu suspendare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Atenție, șoferi! Se închide circulația pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, între Nodul Rutier Unirea și Nodul Rutier Turda
Atenție, șoferi! Se închide circulația pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, între Nodul Rutier Unirea și Nodul Rutier Turda Începând de miercuri, 28 octombrie 2026, de la ora 20:00, se va institui măsura închiderii circulației rutiere pe Autostrada A10, Calea 1 (sensul Sebeș–Turda), pe sectorul cuprins între km 52+800 (Nodul Rutier Unirea) și km 70+000 (Nodul Rutier […]
13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea
13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului (SPAP) Sebeș a lansat achiziția lucrărilor de demolare pentru construcțiile de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 59, înscrise în CF 71399 și CF 71225. Valoarea estimată a contractului este de 1.222.100 […]
La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă
La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, a pierdut lupta pentru viața sa. Radu s-a confruntat cu probleme medicale extrem de grave: tromboze ale venelor mezenterice, hipertensiune portală severă, varice digestive, […]
