Actualitate

De astăzi, chestorul principal de poliție Ioan Nicolae Căbulea este secretar general adjunct al MAI

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Potrivit Deciziei Primului-Ministru nr. 515 din 7 noiembrie 2012, chestorul principal de poliţie Ioan-Nicolae Căbulea a fost desemnat să exercite funcţia publică de secretar general adjunct al Ministerului Administraţiei şi Internelor, începând cu data de 8 noiembrie 2012.

Petrecerea Divorțaților

Ioan-Nicolae Căbulea a îndeplinit funcţia de secretar de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, până în data de 6 noiembrie când a fost schimbat din funcţie, printr-o hotărâre luată în cadrul şedinţei de Guvern și încolcuit cu Anghel Andreescu, fost şef al Departamentului Ordine și Siguranță Publică din Ministerul Administrației și Internelor între 2005 și 2009.

Fostul comandant al IPJ Alba, chestorul principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, a fost numit secretar de stat în MAI, şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică (DOSP), la data de 15 mai 2012. Deşi s-a remarcat ca un profesionist fără culoare politică, ocupând diferite funcţii de conducere în MAI, se pare că, potrivit unor surse, numirea sa a fost făcută la propunerea PNL.

Ioan Nicolae Căbulea este pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului General, pentru abuz în serviciu, în dosarul privind listele electorale de la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. În același dosar mai sunt învinuiţi fostul ministru al Administraţiei, Victor Paul Dobre şi şeful Direcţiei de Evidenţă a Persoanei din MAI, Constantin Manoloiu.

Referitor la acuzațiile care i se aduc, Ioan Nicolae Căbulea a declarat că nu a făcut altceva decât să se asigure că referendumul se desfăşoară în cele mai bune condiţii şi că nu există nimic să i se poată reproşa.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult