Ştirea zilei

Curtea de Apel menţine măsura arestării preventive pentru hoţii de utilaje agricole din U.E.

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Curtea de Apel Alba Iulia a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a celor 17 inculpaţi arestaţi în dosarul cunoscut drept „Dosarul utilajelor furate din state ale Uniunii Europene”, în care a fost trimis în judecată şi fostul şef al SRI Alba, Ioan Tarnu. Prin urmare, cei 17 inculpaţi vor fi judecaţi în continuare în stare de arest preventiv iar instanţa va verifica periodic, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, dar nu mai târziu de 60 de zile. Următorul termen de judecată în acest dosar este stabilit pentru data de 1 septembrie 2011. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore, competenţa soluţionării recursului revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În acest dosar au fost trimişi în judecată, la Curtea de Apel Alba Iulia în data de 30 mai 2011, prin rechizitoriul întocmit de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara, 32 de inculpaţi dintre care 18 aflaţi în stare de arest preventiv (n.r. – unul dintre ei, Tukacs D.V., este arestat într-o altă cauză). Inculpaţii sunt acuzaţi în principal că fac parte dintr-un grup infracţional organizat, constituit în scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave din state ale Uniunii Europene şi pentru săvârşirea în principal a următoarelor fapte: identificau utilaje agricole, verificau modul în care erau depozitate de către proprietari, căile de acces pentru pătrunderea prin efracţie, eventualele sisteme de alarmă sau sisteme de urmărire GPRS după care utilajele erau sustrase, transportate în România, fiind folosite documente falsificate, ascunse la diverşi tăinuitori şi apoi valorificate pentru importante sume de bani.
Prin acelaşi rechizitoriu au fost trimişi în judecată şi Tarnu Ioan, locotenent-colonel, şeful Direcţiei Judeţene de Informaţii Alba şi Schiau Liviu, subcomisar de poliţie la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi favorizarea infractorului. Primul termen de judecată în acest dosar a avut loc la data de 16 iunie 2011. Având în vedere cererile de amânare formulate de atât de unul dintre inculpaţi cât şi de o parte vătămată, precum şi în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu trei dintre părţile vătămate aflate în Franţa şi Grecia, Curtea de Apel Alba Iulia a amânat judecarea cauzei pentru data de 1 septembrie 2011. (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa

Ioana Oprean

Publicat

în

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa Proiectul privind înființarea și operaționalizarea noii societăți de transport public local din Alba Iulia se află în linie dreaptă, autoritățile locale estimând pașii următori pentru ca noua companie să poată prelua activitatea la începutul anului. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală” Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa și spune […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor în România: Ce planuri sunt luate în calcul

Ioana Oprean

Publicat

în

Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor: Ce planuri sunt luate în calcul Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor. PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială de amploare, care ar putea schimba radical harta României. Pragul analizat este de 3.000 de locuitori, […]

Citește mai mult