Cum sunt controlați românii pe rețelele sociale, de ANAF. Lucian Heiuș: „Avem un soft care ne pune la dispoziție care cont, al cărei persoane, este mai accesat”
Care este metoda prin care sunt controlați de Fisc românii pe rețelele sociale a fost explicată de către Lucian Heiuș, preşedintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
”Noi facem controale de acest gen de mai mult timp. Începând din vară, am intensificat aceste controale a veniturilor pe care le obțin persoanele fizice și pe care nu le declară. Pornind de la un fenomen care s-a simțit foarte mult în societate, chiar o frustrare pentru că existau multe persoane care, prin averea pe care o afișau, sfidau oamenii care își achită impozitele și taxele.
Pot să vă spun că în luna octombrie am identificat o persoană fizică la care diferența dintre venitul pe care l-a declarat în ultimii cinci ani și averea pe care a acumulat-o a fost de peste 20 de milioane de lei. Este vorba despre o persoană din Satu Mare. Iar impozitul pe care l-am calculat și pe care trebuie să îl recuperăm este de 2,6 milioane de lei”, a spus președintele ANAF.
”Legat de rețelele sociale, poate discutăm despre alt gen de controale. În ultima perioadă au apărut profesii noi, prin care anumite persoane obțin venituri prin activitatea pe care o desfășoară pe aceste rețele sociale. Venit care trebuie să fie declarat și care trebuie să fie impozitat. Și aici vorbim despre o sferă foarte largă. De la influenceri până la diverse alte activități pe care le prestează diverse persoane pe toate aceste platforme sociale.
Avem un soft care ne pune la dispoziție care cont, al cărei persoane, este mai accesat, pentru că în funcție de numărul de accesări atât îți vin și veniturile din partea acestor platforme. În funcție de accesările pe care le are o persoană care are deschis un cont acolo primește și o anumită sumă de bani”, a mai spus Lucian Heiuș, conform antena3.ro.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]
