Cum se distribuie ”paștile” și ”sfânta lumină”: Marcel Vela a revizuit protocolul cu Biserica Ortodoxă Română
Miercuri seara, Marcel Vela a anunțat că protocolul semnat între MAI și Biserica Ortodoxă Română a fost modificat, după cum urmează:
”Am avut o nouă discuție, în această seară, cu Preafericitul Patriarh și am ajuns la un nou acord pentru a
revizui unele măsuri pentru sărbătorile pascale.
Acordul Patriarhiei și MAI din 14 aprilie se modifică
1. slujbele religioase se vor respecta cu îndrumarea BOR și prevederilor din Ordonanțele Militare fără participarea credincioșilor în incinta, în curtea sau în vecinătatea
2. Paștile vor fi distribuite la domiciliile credincioșilor de către personalul clerical și voluntari vineri și sâmbătă, între orele 08-17:00, și în prima zi de Paști, duminică, între orele 06 și 12:00, la solicitarea credincioșilor
3. Sfânta Lumină va fi distribuită sâmbătă, după ora 20, de către clerici și maximum 5 voluntari, cu mască și mănuși.”, a declarat Marcel Vela.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT În comuna Mirăslău a fost semnalată prezența a trei urși, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 22.29. „La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de […]
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]