Sport

CSU LPS Alba Iulia – Sportul Studenţesc 77-50

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Formaţia gazdă şi-a respectat statutul de favorită în acest meci şi a câştigat categoric o întâlnire avută la discreţie, în care vizitatoarele nu au condus niciodată. Scorul final împotriva Sportului Strudenţesc Omnilogic a fost 77-50 (27-13, 13-13, 20-16, 17-8), punctele albaiuliencelor fiind marcate de Alexandra Uiuiu – 18, Luiza Voinea şi Elena Dincă – câte 13, Silvia Grădinaru, Volha Tămărgeanu şi Adina Pop – câte 8, Corina Ceauşu – 4, Bianca Voica – 3 şi Oana Precup – două. După opt etape în Divizia A2, echipele LPS Alba Iulia şi „U” Cluj au rămas neînvinse şi ocupă, în această ordine, cu 14 puncte (7 victorii din tot atâte posibile) departajate de coşaveraj, primele două locuri, ele urmând a se întâlni sâmbătă, 12 martie, de la ora 14.30, în sala „Horea Demian” din Cluj Napoca în derbyul Grupei A2.
„Am avut parte de un joc relativ uşor, am început să jucăm tot mai bine de la meci la meci, în plus ne permitem să rulăm şi jucătoarele tinere din lot. Obiectivul este clasarea pe locul 9, disputa cu studentele clujene fiind un test edificator pe care sperăm să-l câştigăm. Consider că un atuu important pentru noi este experienţa”, a declarat George Lăncrănjan, antrenor CSU LPS Alba Iulia. „Ne aşteaptă un derby, o partidă dificilă în care se înfruntă două echipe ce n-au cunoscut gustul înfrângerii. Ne dorim să învingem, cu toate că va fi o confruntare a ambiţiilor”, a precizat Alexandra Uiuiu, MVP-ul întâlnirii, cu 18 puncte, patru recuperări, cinci pase decisive şi trei intercepţii, conform totalbaschet.ro.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”, după duelul din Seria 7 din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, 2-1 (0-0), a fost un derby „de Alba” onorat pe „Cetate”, un […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1

Dan HENEGAR

Publicat

în

Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 Vicecampioana, a patra victorie consecutivă, 3-0  (25-12, 25-15, 25-19) în deplasare cu Știința București Citește și: Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj Volei Alba Blaj a obținut a patra victorie consecutivă, […]

Citește mai mult