CSU LPS Alba Iulia – LMK Sepsi Sf Gheorghe 50-52
Partida ce a avut loc în cadrul etapei a 9-a a Seriei Nord-Vest din Divizia A de baschet feminin, dintre CS Universitatea „1 Decembrie 1918” LPS Alba Iulia şi LMK BC Sepsi Sf Gheorghe s-a încheiat cu scorul 50-52 (18-18, 9-12, 12-9, 11-13). Disputa a fost una foarte echilibrată, cu ambele formaţii aflându-se pe rând în avantaj pe tabelă, iar egalitatea s-a păstrat până în ultimul minut, studentele din Cetatea Marii Uniri dând o replică mult peste aşteptări. Punctele formaţiei albaiuliene au fost realizate de Luiza Voinea – 14, Volha Tămârgeanu – 11, Elena Dincă – 10, Andreea Nemeş – 9, Alexandra Uiuiu – 4 şi Silvia Grădinaru – două. „Am făcut un meci bun, spre deosebire de cel de la Cluj, cu o echipă ce nu mai are nevoie de nici o prezentare. Ne-am vândut scump pielea şi chiar puteam câştiga, să producem o mare surpriză. După acest meci, avem un moral bun în perspectiva jocului de sâmbătă”, a declarat antrenorul George Lăncrănjan, CSU LPS Alba Iulia, echipă ce a înregistrat, din nou la mare luptă, al doilea eşec al săptămânii, iar mîine, de la ora 18.00, va juca în deplasare cu Municipal Satu Mare. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”, după duelul din Seria 7 din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, 2-1 (0-0), a fost un derby „de Alba” onorat pe „Cetate”, un […]
Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 Vicecampioana, a patra victorie consecutivă, 3-0 (25-12, 25-15, 25-19) în deplasare cu Știința București Citește și: Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj Volei Alba Blaj a obținut a patra victorie consecutivă, […]