Sport

CSU Alba Iulia, de la toamnă la Vințu de Jos, în Liga 3 | Parteneriat cu Optimum Alba Iulia, pentru închirierea arenei

Dan HENEGAR

Publicat

în

Este foarte probabil ca la toamnă CS Universitatea Alba Iulia să susțină meciurile din Liga 3, ediția 2023/ 2024, considerate pe teren propriu, pe Stadionul “Mureșul” din Vințu de Jos, în al doilea sezon consecutiv al studenților pe a treia scenă.

Pentru a se realiza această mutare, oficialii albaiulieni intenționează să parafeze un parteneriat cu Academia de Fotbal Optimum Alba Iulia, care recent a închiriat pentru 3 ani baza sportivă “Mureșul” de la Primăria comunei Vințu de Jos. Detaliile colaborării se discută între cele două părți în această perioadă și se speră într-o colaborare avantajoasă, pe mai multe planuri între CSU Alba Iulia și Optimum Alba Iulia. Dacă se va bate palma urmează ca Stadionul “Mureșul” să fie omologat de o comisie FRF pentru a găzdui partide de Liga 3.

“Încercăm să găsim soluții pentru o «casă» a noastră, cum se spune, și a termina cu mutatul de pe un stadion de antrenamente, pe un altul la jocuri. A fost un inconvenient din acest punct de vedere, iar Vințu de Jos reprezintă o alternativă. Discuțiile sunt începute cu reprezentanții Optimum, dar încă nu e stabilit nimic. Vizăm un parteneriat cu avantaje pentru ambele părți”, a precizat Bodan Duma, directorul CS Universitatea Alba Iulia.

Universitarii iau în calcul să revină pe arena unde au început activitatea fotbalistică în 2018, în Liga 5, locația jocurilor interne până în primăvara anului 2020, la declanșarea pandemiei de coronavirus. După două stagiuni, una de Liga 4 și aceea de debut pe a treia scenă, petrecute pe “Cetate”, CS Universitatea Alba Iulia își propune să se mute pe un alt stadion. Asta în condițiile în care cel mai important stadion din Alba trebuie să-l împartă cu CSM Unirea Alba Iulia, clubul care-l administrează și își propune să promoveze în Liga 2, programul fiind unul destul de complicat. În această primăvară antrenamentele s-au desfășurat la Galtiu, iar partidele de acasă pe “Cetate”, cu costurile aferente pentru închiriere. În septembrie 2020, pe “Mureșul”, s-a disputat partida din turul inaugural al Cupei României dintre concitadinele CSU Alba Iulia și Unirea Alba Iulia, divizionara terță impunându-se după lovituri de departajare


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026!

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult