CSU Alba Iulia a câştigat medaliile de bronz la baschet feminin *Echipa lui Popov s-a impus la Sf. Gheorghe, scor 77-65
CSU Alba Iulia a cucerit medaliile de bronz ale campionatului feminin de baschet, după a doua victorie în „finala mică”, în deplasare cu Sepsi Sf. Gheorghe, scor 77-65 (13-22, 22-14, 20-16, 22-13).
Este a doua medalie de bronz adjudecată de o echipă din Alba în acest sezon, după cea reuşită de Volei Alba Blaj.
*Rectorul Daniel Breaz: „N-am îndeplinit obiectivele, dar în ansamblu sunt mulţumit”
„Una peste alta, trăgând linie a fost un sezon extrem de greu. Având în vedere că am câştigat un trofeu european şi o medalie, mă declar mulţumit. Mergem pas cu pas, iar dacă vom fi ajutaţi anul viitor, sperăm să urcăm treptat, treptat. Am avut nişte obiective, nu le-am îndeplinit, dar în ansamblu a fost bine. Vom construi echipa cu sprijinul lui Popov, rămâne aici şi asta contează foarte mult. Vom regândi la anul sistemul de premiere, cu paşi mărunţi, un alt sistem de stimulare financiară pe termen scurt„, a declarat rectorul Daniel Breaz.
„A fost un nou pas înainte pentru club şi baschetul albaiulian, am urcat pe podium, deşi obiectivele noastre erau altele. Per ansamblu a rezultat un sezon bun, am luat un trofeu european şi ne dorim să ajungem să jucăm finala în campionatul următor. Rămâne să discutăm cu autorităţile, cu sponsorii, dar ne propunem să evoluăm într-o competiţie europeană de un alt nivel„, a spus Bogdan Duma, preşedintele CSU Alba Iulia.
*Popov: „Vrem o campanie reuşită de transferuri”
„Ne bucurăm pentru câştigarea acestei medalii, este un pas un plus pentru CSU. Sunt nemulţumit de joc, pentru că am avut emoţii, adversarele ne-au presat, profitând de terenul propriu, în prima parte am evoluat foarte slab în defensivă, mai ales în sistemul om la om, dar apoi am schimbat sistemul, am trecut la apărarea în zonă şi lucrurile s-au modificat pozitiv. Felicit staff-ul şi pe toţi cei implicaţi în club pentru ce am realizat. De acum, începem să cautăm jucătoare. La anul trebuie să fim foarte atenţi la transferuri, să realizăm o campanie de achiziţii foarte bună, să ridicăm ştacheta şi, de ce nu, să ajungem în finală„, a precizat antrenorul Miroslav Popov.
Dacă anul trecut, CSU Alba Iulia a bifat locul al 4-lea (eşec în finala mică cu CSM Satu Mare), acum s-a urcat pe ultima treaptă a podiumului, însă speranţele şi obiectivele erau altele, unele superioare. În partida din Sala „Kati Szabo”, vizitatoarele au început prost, au avut de recuperat un ecart de 9 puncte după primul sfert, au remontat până la pauza mare (35-36) şi apoi, încet încet s-au îndreptat spre un succes scontat. „
*Cajdo e prima opţiune, pleacă Reed şi.. nu numai
Chiar dacă realizările nu s-au ridicat la nivelul aşteptat, CSU Alba Iulia a bifat un sezon important: debut în cupele europene, dar şi primele medalii. Elevele destoinicului antrenor Miroslav Popv intră în vacanţă, cu drepturile fianciare la zi şi deja se ţes planuri pentru viitor, cu o nouă reconstrucţie din temelii a lotului, la toamnă dorindu-se participarea într-o cupă europeană de alt nivel. Prima ţintă a CSU este păstrarea sârboaicei Sasa Cadjo, jucătoarea care va oferi un răspuns zilele viitoare. De asemenea şi Larisa Toma intră în planurile lui Popov, dar cu siguranţă anul viitor americancele vor fi mult mai puţine, fiind despărţiri sigure de Chastity Reed şi Khadijah Whittington
*Au rămas cu bronzul şi Liga Europei Centrale
Echipa din Cetatea Marii Uniri a vrut multe în acest sezon, şi-a propus titlul şi Cupa României, dar în ceel din urmă rămâne cu întâia distincţie internă, medaliile de bronz şi primul trofeu continental: Liga Europei Centrale.
Marcatoare: Sasa Cadjo – 16 puncte, Chastity Reed – 15, AnneMarie Părău – 12, Tiffany Brown – 12, Breanna Salley – 8, Khadijah Whittington – 10, Larisa Toma – 2, Alexandra Uiuiu – 2, Ildiko Nagy – , Marina Mandic – ,
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: Medalii de aur pentru Roxana Cordea (Mica Romă Blaj/CSȘ Blaj) și ștafefa mixtă a CSU Alba Iulia, la naționalele de cros! Plus calificare la CE al cluburilor
Medalii de aur pentru Roxana Cordea (Mica Romă Blaj/CSȘ Blaj) și ștafefa mixtă a CSU Alba Iulia, la naționalele de cros! Rezultatele deosebite înregistrate de sportivii din Alba la Campionatele Naționale de cros de la Sânmartin (Băile Felix) au continuat și în a doua zi a întrecerii atletice, când elevii antrenoarei Cristina Man au […]
Video | Albaiulianul Tiberiu Mureșan, vicecampion mondial la powerlifting: Medalii de aur, argint și bronz la Campionatul Mondial Masters 2026 din SUA
Albaiulianul Tiberiu Mureșan, vicecampion mondial la powerlifting: Medalii de aur, argint și bronz la Campionatul Mondial Masters 2026 din SUA Performanță de excepție pentru sportul românesc! Tiberiu Mureșan, sportiv din Alba Iulia, a obținut rezultate remarcabile la Campionatul Mondial de Powerlifting Masters, desfășurat la Reno, în statul Nevada, SUA. Albaiulianul a cucerit medalii de aur, […]
CSM-CSU Alba Iulia, 111-19 la Brașov, a doua victorie clară în Liga I de baschet feminin CSM-CSU Alba Iulia a câștigat fără emoții în prima deplasare stagională, cu CSU Brașov, meci contând pentru etapa a treia a Ligii I de baschet feminin (al doilea eșalon competițional) Citește și: CSM-CSU Alba Iulia, prima victorie în Liga […]
