Sport

CSM Sibiu – Volei Alba Blaj 0-3 *Al doilea succes consecutiv în elită

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Club Alba Blaj a câştigat şi al doilea joc susţinut în Divizia A1 la volei feminin, în deplasare cu CSM Sibiu, scor 3-0 (25-16, 25-21, 25-22), formaţia din „Mica Romă” continuând seria victoriilor în elită, după un start excelent de sezon. Încurajată de aproximativ de suporteri blăjeni, echipa condusă de Marius Macarie le-a avut în componenţă pe Adriana Dudnic, Alice Kapelovies (a evoluat împotriva fostei formaţii), Marija Sandic, Valentina Rusu, Bojana Stojkovic, Irina Alexandru şi Laura Mastahac (libero), au mai evoluat Roxana Lupu, Alexandra Ciontoş, formaţia din „Mica Romă” fiind încurajată de aproximativ 100 de suporteri blăjeni. “N-am avut nicio emoţie în privinţa rezultatului final, cu excepţia ultimului set. S-a văzut o creştere a evoluţiei comparativ cu întâlnirea de debut, mă bucură această nouă victorie şi faptul că adunăm puncte, mai ales că vin trei meciuri foarte grele„, a spus preşedintele Sergiu Ştefănescu.

Duminica viitoare, de la ora 11.00, la Blaj va poposi campioana Tomis Constanţa, într-un joc ce va fi televizat pe Digi Sport, partidă ce se anunţă o adevărată sărbătoare pentru Alba. “Mă aşteptam să învingem, cu toate că adversarele ne-au oferit o replică dârză. Ţinând cont de forţa oponenţilor pe care i-am întâlnit, sunt rezultate normale de punctul meu de vedere. De acum înainte însă începe greul, vor fi, la rând, dispute de un alt calibru, cu Constanţa, Medicina Tg. Mureş şi Dinamo”, a apreciat antrenorul Marius Macarie (Volei Alba Blaj)

Foto DRAGOŞ BASARABA, Sibiu

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026!

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult