CS Universitatea Alba Iulia – CS Ocna Mureș 0-0 / Remiză albă dar intensă pe ”Cetate”
Duelul CSU – Ocna Mureș, fără gol, dar cu multe faze frumoase
În ciuda faptului că nu s-a înscris niciun gol, primul ”derby de Alba” din noua ediție a Ligii 3, CS Universitatea Alba Iulia – CS Ocna Mureș, a fost intens, cu multe faze frumoase.
Partida disputată sâmbătă după amiază pe stadionul ”Cetate” din Alba Iulia a avut gazdele la timonă în cea mare parte a timpului, ratând cea mai importantă șansă de gol din prima repriză la bolta lui Bucurică (23). În replică, Socaci a ratat de puțin ținta cu un șut de la distanță apreciabilă (28).
La reluare, șutul din afara careului al lui Petresc a fost respins de sub bară de portarul M. Țăranu (52). Aproape de deblocarea tabelei s-au aflat și Frențiu (57 – șut puțin peste din unghi) și Bucurică (74). Gazdelor le-a tracut apoi glonțul pe la ureche, la capătul unei prezențe ofensive prelungite a vizitatorilor (77), pentru ca Frențiu (77 – minge trimisă în transversală; 84) și Vlăduț Popa (85 – reluare cu capul din apropiere, care a prilejuit o paradă de excepție a portarului advers) au semnat alte oportunități importante. În minutul 90+2 Dan Roman, care pe final a dat jos haina de antrenor pentru a îmbraca tricoul de jucător, a trimis mingea în plasă din apropiere, însă a fost semnalizat în ofsaid, golul find anulat.
4 puncte din 6 posibile este zestrea fosrmației universitare după două meciuri consecutive acasă în startul campionatului, urmând prima deplasare în Liga 3 (vineri 9 septembrie, ora 17.00, la Reghin, pentru partida cu Avântul), în vreme ce ocnamureșenii, la care a debutat D. Mic (ex-Viitorul Cluj), au scos primul punct în noua ediție de campionat și vor juca în runda următoare pe teren propriu, sâmbătă 10 septembrie, de la ora 17.00, cu Viitorul Cluj.
”Din păcate, noi încă nu găsim soluția de a finaliza. Ajungem în poziții favorabile și, din lipsă de concentrare, tratăm foarte ușor fazele de finalizare. Astăzi puteam foarte ușor să marcăm din niște faze create de echipă. Sunt, însă, parțial mulțumit de bilanțul după 2 etape. Să nu uităm că suntem o echipă nou-promovată; poate, pe undeva, nu ne așteptam să începem chiar așa bine”, a declarat Mihai Manea.
”A fost un meci frumos pentru spectatori, dar și pentru noi, cei de pe margine. Ambele echipe s-au străduit să joace frumos. Pentru că fiecare echipă a dorit să câștige s-au creat multe ocazii. Din păcate pentru public s-a terminat 0-0, dar cu un fotbal frumos”, a declarat Dan Roman.
Au fost două prezențe feminine în echipa… oficialilor delegați pe ”Cetate”: arbitrul de centru Adina Claudia Popa (Satu Mare) și arbitrul asistent 2 Kopriva Biro Eniko (Odorheiu Secuiesc – Harghita).
CSU Alba Iulia: Fl. Șerban – D. Cunțan, Kilyen, Vl. Popa, B. Bucurică (cpt.) (78 Truță), Frențiu, Petresc, Adr. Hăprian, Vl. Domșa (61 Amihăesei), Al. Costea (70 Herci), Al. Bodea; pe bancă: Spînu, Albu, Gilyen, M. Toma, Șulea, Costiniuc. Antrenori Mihai Manea și Nicolae Ghișa
CS Ocna Mureș: M. Țăranu – Gorba (65 Bucșa), Paleoca, Cimpoieșu (46 Al. Țăranu), D. Mic, Căt. Creț (37 Coltor; 78 D. Roman), G. Goronea, Socaci, Al. Giurgiu (cpt.), D. Ghiță, Ceaca; pe bancă: R. Stângă, Cioargă, Oprinca. Antrenor principal Dan Roman.
Lucian DĂRĂMUȘ
foto: Sorin Stanciu
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”, după duelul din Seria 7 din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, 2-1 (0-0), a fost un derby „de Alba” onorat pe „Cetate”, un […]
Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 Vicecampioana, a patra victorie consecutivă, 3-0 (25-12, 25-15, 25-19) în deplasare cu Știința București Citește și: Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj Volei Alba Blaj a obținut a patra victorie consecutivă, […]
