Croşeu de „centru-dreapta” pentru doborârea „partidului-stat”
Conservatorii şi liberalii au semnat ieri, prin liderii lor naţionali, Crin Antonescu PNL şi Daniel Constantin PC, protocolul de colaborare prin care se constituie Alianţa de Centru – Dreapta. Liderii celor două formaţiuni s-au reunit separat în cursul dimineţii pentru a aproba documentul. Alianţa va fi înregistrată la Tribunal. Programul stabilit împreună cu PNL cuprinde măsuri pentru care Partidul Conservator a militat în ultimii ani, precum neimpozitarea profitului reinvestit, reduceri fiscale pentru agenţii economici care îşi plătesc la timp taxele şi impozitele, precum şi TVA de 5% pentru alimentele de bază.
Protocolul stabileşte, printre altele, ca cele două formaţiuni să aibă candidaţi comuni la alegerile din 2012 şi 2016. Conflictele publice între membrii partidelor, precum şi atacurile publice împotriva unor colegi sau a unui partid din Alianţă nu sunt permise, iar partidele membre ale Alianţei nu vor iniţia sau accepta trecerea de la un partid la altul a membrilor celor două partide. Protocolul prevede totodată că cele două partide vor forma în ambele camere ale Parlamentului grupuri parlamentare comune, până la următoarele alegeri parlamentare. La alegerile locale, cele două partide membre ale Alianţei vor participa cu candidaturi proprii. Denumirea integrală a Alianţei este „Alianţa de Centru – Dreapta Partidul Naţional Liberal – Partidul Conservator”, iar cea prescurtată „ACD”. Semnul permanent şi semnul electoral al alianţei este o săgeata înscrisă în pătrat sub care se află denumirile prescurtate ale celor două partide PNL-PC. Protocolul semnat luni este valabil până la data de 31 decembrie 2016. Liderii conservatori au invalidat protocolul de colaborare cu PSD.
Florin Roman, vicepreşedinte al PNL Alba, a declarat ieri într-o conferinţă de presă la Alba Iulia că Alianţa de Centru-Dreapta s-a constituit din două motive principale: 1. pentru coagularea tuturor forţelor politice responsabile din opoziţie împotriva partidului-stat PDL şi a lui Traian Băsescu şi, 2. Pentru că PC a promovat prin statutul său o politică de promovare a IMM-urilor, o doctrină apropiată de cea a liberalilor. Vicepreşedintele PNL susţine că alianţa cu conservatorii nu vizează împărţirea unor posturi şi nici câştiguri electorale, ci îndepărtarea regimului democrat liberal. Pentru a întări credibilitatea Alianţei de Centru Dreapta parafată ieri de liderii naţionali, Roman a dat exemplul Germaniei unde, acum câţiva ani, s-a constituit o astfel de alianţă, după alegerile parlamentare, pentru buna guvernare a ţării.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Încă un fost angajat al Poliției Locale Alba Iulia, concediat în urma restructurării din 2021, a câștigat procesul cu Primăria Alba Iulia. Va fi reangajat și va fi primi despăgubiri de peste 200.000 de lei
Încă un fost angajat al Poliției Locale Alba Iulia, concediat în urma restructurării din 2021, a câștigat procesul cu Primăria Alba Iulia. Va fi reangajat și va fi primi despăgubiri de peste 200.000 de lei Un alt fost angajat al Poliției Locale Alba Iulia, concediat în urma restructurării ce a avut loc în anul 2021, […]
Investiție de aproape 8 milioane de euro la Ocna Mureș: Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată, cu 45 de noi locuri de muncă și o producție anuală de aproape 50.000 de tone de sare
Investiție de aproape 8 milioane de euro la Ocna Mureș: Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată, cu 45 de noi locuri de muncă și o producție anuală de aproape 50.000 de tone de sare Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată la Ocna Mureș, în urma unei investiții estimate la aproape 8 […]
Taxa turistică din Alba Iulia: Șoc! Nu mai plătesc doar turiștii, ci și hotelurile și celelalte structuri de cazare, cluburile și comerțul din zona Cetății
Taxa turistică din Alba Iulia: Șoc! Nu mai plătesc doar turiștii, ci și hotelurile și celelalte structuri de cazare, cluburile și comerțul din zona Cetății Primăria Alba Iulia a deschis, vineri, 13 noiembrie 2026 procedura de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre privind instituirea taxei de dezvoltare și promovare a turismului. Dacă va fi adoptat, […]