Actualitate

CRIZĂ de profesori de profil real, în Alba și în țară: Câți ani au cele mai în vârstă cadre didactice din județul nostru și unde predau acestea

URSALEȘ Iulian

Publicat

în

CRIZĂ de profesori de profil real, în Alba și în țară: Câți ani au cele mai în vârstă cadre didactice din județul nostru și unde predau acestea

Învățământul românesc se confruntă cu o problemă gravă în ceea ce privește vârsta profesorilor, iar datele recente arată că România se îndreaptă spre o criză de personal în educație. Mai puțin de unul din zece profesori are vârsta sub 30 de ani, ceea ce deschide perspectiva ca peste jumătate dintre dascăli să iasă la pensie în următorul deceniu.

Petrecerea Divorțaților

Conform datelor furnizate de Ministerul Educației, numărul cadrelor didactice cu vârsta între 18 și 30 de ani în sistemul preuniversitar din România se ridică la aproximativ 19.000, în timp ce numărul total al profesorilor în țara noastră era, în anul școlar recent încheiat, de 208.642.

De asemenea, potrivit informațiilor puse la dispoziție de IȘJ Alba pentru ziarulunirea.ro, cel mai în vârstă profesor aflat în activitate în județul Alba are 78 de ani. În ordine descrescătoare, „topul” celor mai în etate dascăși din județul nostru este următorul:

  • 78 de ani, disciplina: Fizică, locație: Liceul German din Sebeș
  • 75 de ani, disciplina: Biologie, locație: Liceul German din Sebeș
  • 74 de ani, disciplina: Chimie Industrială, locație: Colegiul Tehnic Apulum din Alba Iulia
  • 72 de ani, disciplina: Fizică, locație: Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia
  • 72 de ani, disciplina: Matematică, locație: Școala Gimnazială din Fărău

Profesorii tineri sunt concentrați, în principal, în județele Sibiu (14%), Cluj (13%), Giurgiu (13%) și București (12,32%), în timp ce, la polul opus, județele Teleorman, Gorj și Caraș-Severin au cel mai mare număr de profesori în vârstă.

Statistici relevante arată că peste jumătate (52%) dintre cadrele didactice active lucrează în ciclul primar și gimnazial, cu 27,2% în învățământul liceal și 19% în învățământul preșcolar. Din totalul personalului din învățământul preuniversitar (290.087 persoane), 208.642 sunt cadre didactice, 20.941 cadre auxiliare, iar 7.484 reprezintă personal administrativ.

Experții subliniază că nivelul înalt de îmbătrânire al corpului profesoral este un fenomen social cu impact semnificativ asupra întregii economii, cu potențial de resimțire a consecințelor în următorii 10-15 ani. Este necesară o atenție sporită asupra acestui aspect și luarea de măsuri pentru atragerea de tineri în cariera didactică, pentru a asigura continuitatea învățământului de calitate în România.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult