Cristian Gaţu la Zilele Liceului Sportiv Alba Iulia Preşedintele FRH va fi vineri în Cetatea Marii Uniri
În perioada 7-11 mai, Liceul Sportiv Alba Iulia (înfiinţat în 1978) celebrează „Zilele Şcolii”, momentul culminat al manifestărilor fiind ziua festivă de vineri, 11 mai, iar acţiunea va fi onorată de prezenţa lui Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, invitatul de onoare. În anii trecuţi conducerea instituţiei de învăţământ a avut oaspeţi de seamă precum Gabriela Szabo multipla campioană olimpică şi europeană, sau Carmen Tocală, preşedintele FRB.
Nicuşor Marcu, directorul Liceului Sportiv Alba Iulia, ne-a prezentat şi programul acţiunilor ce se vor desfăşura astăzi, după cum urmează: *ora 9.00-10.00: „Dialogul generaţiilor” – sosirea şi primirea invitaţiilor în sala de sport a liceului; *10.00-10.30: mesaje ale conducerii şcolii şi ale invitaţiilor; *10.30-11.00: „În zi de sărbătoare” – momente artistice şi demonstraţii sportive (coordonatori Mărioara Popa, Ovidiu Popa, Tania Lovin, Ioan Todor); *11.00-12.00: festivitatea de premiere; *12.00: „Mesagerii Liceului Sportiv Alba Iulia”, Vino să ne cunoşti (parada sportivilor şi a echipelor reprezentative), „Ziua porţilor deschise” (coordonator dir adj Ioan Ţăran); *13.00-14.00: meciuri demonstrative de handbal şi baschet. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”
Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat” Președintele Nicușor Dan i-a transmis jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai avea acces la Palatul Cotroceni, precizând că a dispus […]
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri Guvernul României ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Ministrul Agriculturii […]
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar […]


