Cristian Coroian, antrenor Metalurgistul Cugir: „Am câştigat meritat, chiar dacă am facut-o pe final de meci”
În derby-ul etapei a 20-a din Liga a III-a, Seria a V-a, Metalurgistul Cugir a
primit replica ocupantei locului secund din campionat FC Zalău. Formaţia condusă de Cristian Coroian a făcut o partidă foarte bună şi s-a impus în minutul 93 după un penalty transformat de Avramescu, cu scorul de 2-1 (1-0). Oaspeţii nu şi-au respectat statutul de ocupantă a locului secund în campionat cu pretenţii de promovare în eşalonul secund, având o prestaţie ştearsă cu numai două şuturi pe poartă.
Deşi vremea de afară nu a fost tocmai prielnică pentru un meci de fotbal, spectacolul de pe teren a fost la un nivel acceptabil, cu o prestaţie reuşită din partea gazdelor. Scorul a fost deschis în min. 35 de Ispas, oaspeţii au egalat în mitanul secund, iar în min. 90+2, Avramescu a trasnformat un penalty corect acordat de centralul partidei. După terminarea jocului, Cristian Coroian s-a declarat mulţumit de victorie şi a ţinut să îşi felicite jucătorii pentru felul în care au luptat până la final. „Am câştigat pe merit chiar dacă am înscris în prelungiri, un joc pe care l-am dominat de la început până la sfârşit. Sunt importante cele 3 puncte şi este bine când totul se termnă aşa cum ne dorim. Îmi felicit jucătorii pentru felul în care au luptat până la fluierul final, pentru atitudinea ş idorinţa pe care ale-au arătat astăzi pe teren”, a afirmat Cristian Coroian.
*De victoria Cugirului se bucură şi FCM Baia Mare
După acest rezultat, FCM Baia Mare s-a distanţat la 6 puncte de FC Zalău, iar formaţia din Maramureş a primit o mână de ajutor de la Cugir în lupta pentru promovare. „O victorie meritată după un joc dominat clar şi sunt bucuros că băieţii au arătat că meciul cu Baia Mare a fost un accident. Suporterii s-au aflat în număr mare alături de noi, au stat aproape de echipă şi aceasta este cea mai mare bucurie. Le mulţumim, îi aşteptăm şi la meciurile următoare pentru că împreună luptăm pentru Cugir”, a precizat Bogdan Petric, director sportiv la Metalurgistul Cugir.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3)! Coșmar pentru „roș-albaștri”! Vitinha: „Nu-și au rostul cuvintele!”
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3), în etapa 13 din Liga 3! Coșmar pentru „roș-albaștri”, al doilea eșec la rând!!! Metalurgistul Cugir a suferit cea mai drastică înfrângere stagională în fața fanilor, 0-3 (0-3) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, după un prim act de coșmar al elevilor lui Vitinha. „A […]
Live video: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3, la pauză! în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, pe „Arena Cugir” Metalurgistul Cugir (locul 8, 13 puncte) – CSC Ghiroda și Giarmata Vii (locul 6, 19 puncte, vineri, ora 14.00, „Arena Cugir” (în tur, 3-3). La pauză oaspeții conduc cu 3-0, goluri înscrise de […]
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive Gigi Becali a pus ochii pe Bogdan Apostu, oficialul la CSM Unirea Alba Iulia, pe care îl dorește în funcția de manager general al FCSB. Cele două părți urmează să se întâlnească luni, 16 noiembrie 2026, […]
