Crin Antonescu: Din 20 mai vom lucra la revizuirea Constituţiei
Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat marţi că după 20 mai vor începe lucrările Comisiei Parlamentare de revizuire a Constituţiei astfel încât raportul asupra modificării legii fundamentale să fie finalizat la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.
„După împlinirea unui an de guvernare USL principalul nostru mesaj este legat de temele politice majore care stau cu prioritate pe agenda USL, a majorităţii parlamentare, a Guvernului nostru pentru perioada care urmează şi avem aici în principal, dincolo de activitatea guvernamentală şi de urmărirea programului de guvernare, tema revizuirii Constituţiei care este o temă fundamentală, angajată încă din campania electorală şi care parcurge un calendar normal. Probabil în jurul datei de 20 mai, odată cu încheierea lucrărilor Forumului Constituţional, vor începe şi lucrările curente şi intense ale Comisiei parlamentare pentru elaborarea proiectului de revizuire. Calendarul pe care noi îl anticipăm şi pe care îl dorim şi pe care vom încerca să-l parcurgem este ca până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare proiectul din comisie să fie adoptat”, a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă susţinută după şedinţa USL.
Liderul liberal a susţinut că miercuri şi joi vor avea loc dezbateri cu reprezentanţi ai Comisiei de la Veneţia privind revizuirea Legii fundamentale. De asemenea, Antonescu a arătat că referendumul pentru revizuirea Constituţiei va avea loc în toamnă.
El a punctat că o temă la fel de importantă este cea a regionalizării şi descentralizării şi preocuparea în paralel pentru legea referendumului şi legea electorală care sunt „extrem de importante pentru însănătoşirea şi îmbunătăţirea mecanismelor şi sistemului politic, democratic din România”.
Sursa: Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte
Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte Gigantul rutier care va lega două autostrăzi, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură rutieră din România, începe să prindă contur în apropiere de Sibiu. Constructorii […]
Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus O decizie de pensionare nu trebuie acceptată fără verificări. Chiar dacă documentul emis de Casa de Pensii pare corect, suma înscrisă în el poate ascunde erori privind vechimea în muncă, veniturile realizate, sporurile, perioadele asimilate sau punctajul acumulat de-a lungul anilor. Pentru pensionari, […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
