Corul albaiulian „Augustin Bena” şi-a reconfirmat valoarea, la Arad
În perioada 3-4 iunie 2011, la Arad s-a desfăşurat Concursul Naţional Coral, la care au participat 20 de formaţii corale liceale, respectiv cele mai bune coruri, care au obţinut locul I la faza zonală a competiţiei. Concursul s-a desfăşurat pe trei secţiuni: licee vocaţionale, licee teoretice şi licee teologice. Judeţul nostru a fost reprezentat de Corul „Augustin Bena”, al Liceului de muzică şi arte plastice din Alba Iulia, dirijor prof. Daniela Fivi Rus, inspector de specialitate în cadrul ISJ Alba, care a obţinut o menţiune specială din partea juriului, precum şi Premiul Fundaţiei „Ars Nostra”, din Arad. Înfiinţat în anul 1991, Corul „Augustin Bena” a adus un suflu proaspăt în viaţa culturală a municipiului nostru, şi nu numai, participând la numeroase manifestări importante la nivel judeţean, naţional şi chiar internaţional. Din anul 2003, bagheta dirijorală este preluată de prof. Daniela Fivi Rus şi îşi îmbogăţeşte repertoriul cu lucrări din muzica preclasică, clasică şi romantică românească, cu cântece religioase şi cu colinduri. De atunci şi până acum, palmaresul corului s-a îmbogăţit permanent: Premiul I la Olimpiada Corală Zonală de la Arad (2003), Premiul Special al Juriului la Olimpiada Corală naţională de la Piatra Neamţ (2003), participare la Zilele Culturii Româneşti de la Viena (2004), Premiul I şi Premiul de Excelenţă la Olimpiada Corală Zonală de la Arad (2005), Premiul II şi Premiul de Popularitate la Olimpiada Corală Zonală de la Alba Iulia (2007), participare la World Choir Games la Graz, în Austria (2008), Pemiul I la Olimpiada Corală Zonală de la Deva (2009), participare la Internationales Adventsigen, la Viena (2009) şi Premiul I la Olimpiada Corală Zonală de acest an, de la Alba Iulia. Felicitări! (I.H.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”
„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia. Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]
Ce mâncăm în noiembrie? Puterea alimentelor de sezon și secretele unei farfurii sănătoase Dovleacul, varza, sfecla roșie, rădăcinoasele, merele, perele și nucile revin în prim-planul alimentației odată cu instalarea frigului. Dincolo de gustul autentic și de tradițiile culinare, alimentele lunii noiembrie oferă fibre, vitamine, minerale și antioxidanți, devenind aliați importanți ai unei alimentații echilibrate. Este […]
Regal Vienez ajunge la Alba Iulia pe 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet
Regal Vienez ajunge la Alba Iulia, duminică, 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet Evenimentul face parte dintr-un amplu turneu național care va ajunge și la Sibiu, Deva, Târgu Mureș și Cluj-Napoca, aducând în fața publicului farmecul muzicii vieneze și atmosfera sărbătorilor de iarnă. Alba Iulia va găzdui, duminică, […]