Cornel Ţălnar – victorie şi eliminare la debutul în Oman *Antrenorul albaiulian a câştigat primul meci cu FC Oman Muscat
Antrenorul albaiulian Cornel Ţălnar a avut parte de un debut furtunos în campionatul Omanului, victorie externă cu FC Oman Muscat împotriva principalei contracandidate la promovare, dar şi o eliminare! Noua sa echipă, FC Oman Muscat a învins cu 2-1 pe Salalah SC, în prima etapă a diviziei secunde, ambele formaţii retrogradând în vară din eşalonul fruntaş.
*Trimis în tribună!
La fel cum îl ştim, un antrenor vulcanic pe margine, „Ţânţarul” nu s-a potolit la marginea terenului, a fost foarte vocal şi a sfârşit văzând cartonaşul roşu şi implicit să fie trimis în tribună, caz în care în primul meci intern al echipei sale pe „Royal Oman Police Stadion” va fi suspendat!
La prima aventură externă a carierei, fostul antrenor al Unirii Alba Iulia îl are secund pe Mircea Oaidă. Noua sa echipă are culorile „alb-roşu” precum Dinamo, Ţălnar semnând contract pentru un sezon, cu posibilitatea prelungirii pe încă unul. La 57 de ani, Cornel Ţălnar a fost debarcat de la Dinamo chiar la încheierea sezonului trecut al Ligii 1, după contrele avute cu acţionarul majoritar Ionuţ Negoiţă şi cu preşedintele executiv Constantin Anghelache. „Ţânţarul” a ajuns, astfel, să accepte o ofertă din zona Golfului şi a semnat cu FC Oman, cu sediul în Muscat, capitala ţării. Este cel mai vechi club din Oman, fiind înfiinţat în 1942.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”, după duelul din Seria 7 din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, 2-1 (0-0), a fost un derby „de Alba” onorat pe „Cetate”, un […]
Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 Vicecampioana, a patra victorie consecutivă, 3-0 (25-12, 25-15, 25-19) în deplasare cu Știința București Citește și: Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj Volei Alba Blaj a obținut a patra victorie consecutivă, […]
