CONTROL JUDICIAR timp de 60 de zile, pentru Gheorghe Vlad, primarul comunei Vințu de Jos și contabilul șef al primăriei, Valentin Groza
Primarul comunei Vinţu de Jos, Gheorghe Vlad, aflat în arest la domiciliu după ce a fost reținut, săptămâna trecută, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia fiind suspectat de comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu în formă continuată, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Decizia a fost luată, vineri, 27 februarie, de magistrații de la Tribunalul Alba. Aceeași decizie a fost luată de judecători și în privința contabilului șef al primăriei, Valentin Groza, reținut odată cu primarul.
Tribunalul Alba a admis contestațiile formulate de cei doi inculpați la decizia de arest la domiciliu, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia și a dispus, prin sentință definitivă, punerea lor sub control judiciar.
Referitor la cei doi inculpați, anchetatorii au precizat că aceștia, ”în perioada 2013 – 11 august 2014 au angajat, înregistrat şi efectuat cheltuieli şi consumuri nejustificate de materiale de curăţenie, precum şi de produse ce nu se regăsesc în inventarul entităţii, iar în unele cazuri a achiziţionat materiale – piese pentru autoturism (pentru o altă marcă de autoturism ce nu se află în dotarea primăriei).
De asemenea, au angajat, ordonanţat şi efectuat plata de cheltuieli cu carburanţi (benzină, motorină şi uleiuri minerale) fără respectarea prevederilor legale. O parte din carburant a fost consumat de suspectul Vlad Gheorghe pentru deplasări în interes personal, precum şi de alte persoane cu acceptul acestuia. Același suspect a dispus unui martor, şofer în cadrul Primăriei Vinţu de Jos să efectueze lucrări cu buldoexcavatorul unei persoane fizice a cărei contravaloare nu a fost achitată. Activitatea infracţională a mai constat în faptul că, suspectul a angajat, înregistrat şi efectuat cheltuieli şi plăţi nelegale pentru prestarea unor servicii de cazare şi masă la hoteluri din Băile Felix judeţul Bihor.
Suspectul Groza Valentin Nicolae, în perioada efectuării controlului de audit, le-a determinat pe două martore să antedateze înscrisuri şi să modifice menţiuni în registrele de corespondenţă ale Primăriei”.
În dosar, investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J. Alba, Direcţia Generală Anticorupţie Alba – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba. Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de S.R.I. – Direcţia Judeţeană de Informaţii Alba. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.
Reamintim că în luna septembrie 2014 la sediul Primăriei Vințu de Jos procurorii au efectuat descinderi și au fost ridicate mai multe documente.
Gheorghe Vlad se află la primul mandat de primar al comunei Vinţu de Jos, însă lucrează în această instituţie din anul 1994, unde a fost casier şi inspector la taxe şi impozite.
Comuna Vinţu de Jos este printre cele mai mari din Alba, având 4.800 de locuitori.
Faptele au fost săvârşite în perioada în care primarul era membru al PNL Alba. La scurt timp de la momentul descinderilor, profitând de Ordonanața “traseiștilor”, Gheorghe Vlad a migrat de la PNL, partidul cu care a câștigat primăria, la PSD.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio formă să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]

