Actualitate

Consilierul judeţean PSD Ioan Florea şi-a anunţat candidatura la preşedinţia CJ Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În cadrul unei conferinţe de presă, consilierul judeţean PSD Ioan Florea a declarat că a fost unul dintre susţinătorii USL Alba, a competiţiei în interiorul PSD şi în USL Alba, „cu convingerea că împreună, PSD şi PNL, vom selecta cei mai buni candidaţi pentru a câştiga bătălia electorală din 2012. Trebuie să ne unim forţele pentru a schimba conducerea portocalie a judeţului, asta şi pentru că acum nici nu ai unde să te plângi dacă ai necazuri decât tot la ei, la cei de la care de fapt pornesc neregulile”.
Ioan Florea se află la al treilea mandat de consilier judeţean din partea PSD, a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba şi este convins că a lăsat ceva în urma sa. De 8 ani este managerul unei firme care, la fel ca toate celelalte societăţi din judeţ şi din ţară, trebuie să supravieţuiască într-un mediu de afaceri care se luptă nu doar cu criza economică, ci şi cu măsurile aberante dispuse de guvernanţi. „În anul 2004, împreună cu colegii din Consiliul Judeţean Alba am câştigat proiectul SAMTID de reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă, astfel fiind schimbate aproape toate reţelele de alimentare cu apă din municipii şi oraşe”, a spus Ioan Florea. În continuare, consilierul judeţean PSD a completat: „Bazându-mă pe toată experienţa mea managerială şi în administraţia publică îmi anunţ intenţia de a candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Alba. Sondajele de opinie independente vor stabili care va fi candidatul cu cele mai mari şanse, de la PSD sau PNL, pentru a intra în lupta electorală.
Acum, conducerea Consiliului Judeţean Alba se mândreşte cu drumuri judeţene reabilitate, protecţie socială, turism, toate acestea însemnând de fapt îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin, pentru care angajaţii instituţiei îşi primesc salariul. Nu e vorba de nimic spectaculos pentru judeţul Alba! Adevărul este că Alba Iulia a ajuns o zonă slab dezvoltată economic, oamenii nu mai au locuri de muncă, iar nivelul de trai scade continuu”. Ioan Florea a precizat apoi că primul său obiectiv va fi dezvoltarea economică a judeţului, urmând ca aceasta să aducă locuri de muncă pentru comunitate. Din programul său, Florea a amintit un proiect de dezvoltare a activităţii industriale în mediul rural, acolo unde şomajul în rândul tinerilor depăşeşte 50 la sută. Astfel, zonele rurale vor ieşi din anonimat, se vor trezi la viaţă, iar tinerii nu vor mai fi nevoiţi să facă naveta la oraş. Acest proiect se va derula în parteneriat cu consiliile locale sau în parteneriat public privat. Un alt obiectiv al consilierului judeţean PSD Ioan Florea este organizarea, în cadrul Consiliului Judeţean Alba, a unui compartiment specializat care va urmări atragererea investitorilor şi implementarea proiectelor în mediul rural, toate acestea având ca rezultat crearea de locuri de muncă. În următoarele două – trei săptămâni, Ioan Florea a promis că va prezenta locuitorilor judeţului şi alte proiecte necesare pentru dezvoltarea Albei. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii calculate greșit în România: Șefa Casei Naționale de Pensii rupe tăcerea / „Asta nu înseamnă că…”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii calculate greșit în România: Șefa Casei Naționale de Pensii rupe tăcerea / „Asta nu înseamnă că…” Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Vasilica-Valentina Robu, respinge informațiile potrivit cărora 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit și susține că cifra vehiculată în spațiul public reprezintă o extrapolare a rezultatelor unui control prin […]

Citește mai mult

Actualitate

Adio impozitului minim pe cifra de afaceri? Guvernul promite taxe mai mici pentru companii din 2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Adio impozitului minim pe cifra de afaceri? Guvernul promite taxe mai mici pentru companii din 2027 Impozitul minim pe cifra de afaceri va fi eliminat de la 1 ianuarie 2027, a anunțat premierul Luca Niculescu. Executivul mizează pe stimularea investițiilor, dezvoltarea producției și crearea de noi locuri de muncă, în condițiile în care economia României […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariul minim în 2027: BNS propune trei variante de calcul, între 4.583 și 4.793 de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Salariul minim în 2027: BNS propune trei variante de calcul, între 4.583 și 4.793 de lei Blocul Național Sindical (BNS) propune trei scenarii pentru stabilirea salariului minim brut pe economie în 2027, valorile fiind cuprinse între 4.583 și 4.793 de lei, în funcție de formula de calcul aplicată. Varianta susținută de BNS presupune includerea în […]

Citește mai mult